Cărți despre aventuri în natură, care trezesc exploratorul din tine (1)

Dacă îți place lectura și să ieși și cu cortul sau, pur și simplu, să-ți petreci timpul în natură, atunci cărțile a căror acțiune are de-a face cu sălbăticia, cu explorarea, sigur n-or să te lase indiferent. În fond, vorbim de cărți care au toate șansele să sfârșească prin a-ți trezi spiritul de aventurier, făcându-te să te simți (sau să vrei sa fii și tu) un mic Indiana Jones. 🙂

Stand și gândindu-mă la ce subiecte aș mai putea aborda, am zis că unul ce n-ar fi tocmai rău, care ar putea trezi interesul unora, ar fi să aduc în discuție cărțile acelea care au de-a face cu natura, cele care prezintă personaje deosebite în împrejurări la fel de deosebite, ș.a. Fiind un subiect inepuizabil, probabil că s-ar preta foarte bine la o mini-serie, unde să prezint undeva la patru-cinci cărți de postare, cele mai multe din categoria nonfiction. Pentru a nu lungi inutil vorba, zic să pătrundem fix în miezul subiectului.

Latitudine zero

40.000 de kilometri pentru a redescoperi lumea – Mike Horn

(editura Polirom, 2019)

Îl are ca protagonist pe autor, care s-a înhămat la un proiect extrem de dificil, și anume parcurgea circumferinței Pământului pe la ecuator, sau cât mai aproape de acesta (și-a îngăduit totuși o marja de eroare de 80km față de el, pentru situațiile acelea inevitabile). Dar asta nu oricum, ci musai fără a se folosi de nici un fel de mijloace motorizate. Mers, vâslit, pedalat, precum și navigarea cu un velier (un trimaran, mai precis) pentru traversarea celor două mari oceane: Atlantic și Pacific (în total, 40.000 km, după cum o spune și subtitlul cărții). Ei bine, dată fiind diversitatea mediului parcurs, obstacolele dezarmante ivite la tot pasul, e clar ce proporții a căpătat aventura sa.

Amintesc faptul că traversează cu rucsacul (de 48kg) în spate și maceta în mână bucăți mari din jungla amazoniană, că a navigat cu o pirogă de-a lungul Nilului, că după traversarea continentului sud-american s-a urcat iar la bordul velierului pentru a străbate pacificul, de această dată, unde furtuni incredibile erau să-l coste viața, ca mai apoi să traverseze la picior, pe bicicletă sau într-o alta pirogă tot continentul african, unde a avut de-a face cu dubioși de tot felul și militari săriți de pe fix și unde a și fost doar la un pas de a fi ucis de unul din ei. Rămâne să descoperiți voi dacă este și pentru voi această lectură.

În Africa

Uimitoarele aventuri ale lui Stanley și Livingstone – Martin Dougard

(editura Corint, 2019)

Este ultima carte de acest fel citită de mine și are în prim plan două personaje complexe și faimoase în literatura explorărilor. Africa, sfârșit de sec. XIX, pe vremea când cel mai râvnit obiectiv din sfera exporarilor îl reprezenta descoperirea izvoarelor Nilului, chestiunde ce dăduse bătăi de cap multora de-a lungul timpului. Un râu emblematic, ale cărui ape au văzut ridicându-se și decăzând imperii. Nu o să va obosesc cu foarte multe detalii ale poveștii, care-i foarte încâlcită și merge cel mai bine relatată într-un documentar cât sepoate de serios, nicidecum în 1-2 paragrafe scrise pe-un blog obscur, dar vă spun că este o poveste pe cinste, cu ajutorul căreia ne putem face o idee mai clară legat de ce anume reprezenta Africa fix imediat înainte de începerea marii perioade coloniale, când puterile din epocă au ajuns să-și împartă vechiul continent precum am împărți un tort. Aflăm detalii, unele greu de digerat, despre comerțul cu sclavi (practicat de arabi, care aveau veritabile rute pe care transportau sclavii), despre ce presupuneau caravanele imense cu ajutorul cărora se făceau toate aceste traversări de luni de zile printr-o Africă ce nu apărea pe nici o hartă (de unde și denumirea de continentul negru) și unde domneau triburile ostile sau felinele mari.

Citim despre războaie tribale, canibalism, hamali, tribut, orgolii, dar în primul și-n primul rând despre obsesiile unor oameni excepționali, unul pierdut (explorator faimos în epocă) în urma demersului eșuat de a găși de unde izvorăște Nilul, și unul (jurnalist ambițios reinventat) care mizează absolut totul, fiind dispus mai degrabă să-și piardă viața decât să facă cale întoarsă, pe găsirea celui dintâi (devenind el însuși un mare explorator în urma acestei mari aventuri). Misiune aproape sinucigașă. Mă îndoiesc că veți considera că chiar v-ați pierdut timpul cu ea, în ciuda stilului ușor greoi și poveștii foarte încâlcite pe alocuri, scrisă cumva pe mai multe planuri. Cartea vine și cu câteva poze și ilustrații foarte simpatice.

Aventura arctică – Peter Freuchen

(editura Art, 2017)

O carte grosuță, dar care se citește repede, datorită stilului clar, concis. Peter Freuchen a fost un explorator și scriitor danez, iar această carte, publicată pentru prima dată în 1935, este mărturia experienței sale în Groenlanda, din perioada în care aceasta era mai puțîn explorată. Vorbim de începutul sec. XX, de expedițiile Thule, conduse de Knud Rasmussen. Pentru că autorul petrece 15 ani alături de inuiti, ajungând chiar să se căsătorească cu o băștinașă la un moment dat și chiar să aibă un fiu, putem spune că ajunge să-i cunoască cât se poate de bine, lăsându-ne o mărturie scrisă cât se poate de veridică privind stilul acestora de viață, obiceiurile de zi cu zi. Înfruntă frigul de-a dreptul extrem (temperaturi ce ajung și la -50C), nopți uluitor de lungi, cu privațiuni de soare care i-ar inebuni de-a dreptul pe cei mai mulți dintre noi (soarele ieșind la iveală doar între lunile aprilie și august). Un ținut unde mijlocul de locomoție preferat îl reprezintă săniile trase de câini – care de multe ori sfârșesc prin a fi sacrificați și mâncați în lipsă de altceva, proces descris cu o relaxare frapantă. Multe lucruri îți captează atenția în această carte, cum ar fi descrierea schimbului de neveste practicat de unele comunități din acel ținut.

Freuchen este un dur fără doar și poate, acesta amputandu-și singur degetele de la piciorul stâng cu un ciocan, fără nici un fel de anestezie, după ce ajunge să aibă degeraturi. Sunt sigur că veți găși multe lucruri interesante in ea dacă-i oferiți o șansă, Freuchen având talent de povestitor și, așa cum am amintit deja, un stil direct, lipsit de pretențiozitate și foarte detașat (atât de detașat încât parcă ar vorbi de altcineva chiar si atunci când relatează experiențe personale profunde, care e imposibil să nu-l fi marcat).

În pădurile Siberiei – Sylvain Tesson

6 luni pe malul lacului Baikal, singur, la 25km depărtare de primul vecin

(editura Philobia, 2015)

Reprezintă primul meu contact cu acest autor francez și a fost cartea care m-a determinat să-i vânez apoi toate lucrările. În limba română sunt disponibile în clipa de față patru. În afară de cea de față mai avem Axa Lupului, Berezina și, mai nou, Leopardul Zăpezilor, cărora le voi face de asemenea niște scurte prezentări la momentul oportun. Vorbim de-o carte care abundă în figuri de stil foarte bine țintite, ce vine împărțită pe luni, cu însemnări de jurnal pentru fiecare zi, începând cu februarie și terminând cu iulie. Fiecărei luni/capitol îi este dedicată o temă anume: pădurea, lacul, animalele, plânsetele și pacea. Sylvain, al cărui nume vine de la pădure, și-a propus să trăiască aproape ca un pustnic pe o perioada de șase luni într-o cabană veche situată pe malul lacului Baikal, din Siberia. Zic aproape ca un pustnic pentru că și-a făcut și un stoc serios de votcă pentru toată aventura asta, viciu chiar binevenit în contactul cu puținii localnici. În rest, multe cărți (am remarcat și un volum de Eliade în lista sa), o liniște de-o tai cu cuțitul, natura sălbatică și succesiunea anotimpurilor. Și, din când în când, pentru a rupe monotonia, vizitele celor câțiva pescari bețivi din zonă la un pahar de vodkă și un schimb de impresii. Singurele sale prilejuri de socializare, de altfel, în afara situațiilor în care se încumetă să parcurgă cei 25 de km până la primul vecin.

Văzând titlul, mă așteptăm să găsesc o carte axată mai mult pe elementele de supraviețuire necesare în mediul acela atâta de aspru, dar aveam să descoper repede că-i centrată pe autoreflecție, contemplarea naturii și solitudinii și că din mai toate paginile se desprind cugetări cât se poate de filosofice. Deși inițial singur, ajunge mai apoi în compania a doi câini care adaugă o mică pată de culoare locului și care îndulcesc un pic amărăciunea strecurată brusc în microuniversul reprezentat de cabană, preschimbată peste noapte într-un soi de mini-închisoare pentru o scurtă bucată de vreme (după aflarea unei vești mai puțin plăcute).

Pe mine m-a prins destul de bine la vremea respectivă, dar asta și pentru că am ales s-o citesc pe când mă aflăm la o cabană situată undeva la granița Buzăului cu Vrancea, unde am stat singur pentru o lună, deci mi-a fost mai mult decât ușor să mă identific cu trăirile descrise de autor, să rezonez cu starea sa de spirit. Mă încearcă același amestec de trăiri ori de câte ori poposesc iarna pe la stâne părăsite, vechi și scorojite, uitate prin eu știu ce colț de pădure, cu câte un câine pe la picioare, adunat și el ori de pe la poalele munților, or mai știu eu de unde. Atunci întru și eu un pic în pielea lui Tesson și se mai întâmplă ca gândul să-mi fugă spre taigaua siberiană. Poate într-o zi…

Acum, sigur, asta nu-i chiar o carte pentru toată lumea. Cred că reprezintă genul de ăla carte în care opiniile tind să fie cât se poate de polarizate (categoria love it or hate it). Dar dacă îți place să mergi pe munte și să campezi în zone ceva mai rupte de lume, sau se întâmplă să-ți placă să mai rămâi și pe la stane, fie că sunt sau nu de cinci oi, sunt șanse mari să te situezi în prima categorie. Date fiind toate aspectele menționate mai sus, cartea poate fi privită foarte bine și ca o pledoarie pentru reîntoarcerea la o viață ceva mai simplă, la regăsirea bucuriei și satisfacțiilor de tot felul și în lucrurile mărunte, departe de toată forfota și nebunia orașelor, mulțimilor și tehnologiei devenite omniprezente, care tind să ne alieneaze pe toți mai devreme sau mai târziu. În contextul actual, cu pandemia aceasta și tot ce ține de ea, tema pare mai de actualitate ca oricând. Da, m-am lungit ceva mai mult cu această carte, dar asta pentru că a ajuns să aibă un loc special undeva acolo.