Cât de sigură este apa obținută din topirea zăpezii?

Ca orice om care a topit zăpadă pentru a se hidrata, în natură fiind, mi-am pus și eu problema în legătură eventualele consecințe neplăcute pentru sănătate. În articolul următor am încercat să lămuresc aspectul asta. Așadar, este apa provenită din topirea zăpezii sigură? Din câte am săpat până acum după informații, care n-am văzut să fie chiar așa de multe, pare că răspunsul scurt ar fi: depinde. Fiind implicate atât de multe variabile, chiar e greu să spui dacă-i albă sau dacă-i neagră. Și când zic asta, am în vedere locul de unde provine zăpada, dacă e sau nu proaspătă, cantitatea, dacă apa este sau nu adusă la punctul de fierbere înainte de consum, ș.a., pentru că una pare a fi zăpada căzută în așezările urbane (unele extrem de poluate) și alta zăpada din zonele izolate de munte, una este să avem de-a face cu zăpadă proaspătă, alta este să fie una ce zace pe marginea drumului de zile bune, una care a avut suficient timp să între în contact cu noxele emise de eventuale mașini și cu alți factori poluanți. De asemenea, una este să consumi o cantitate relativ mică, iar alta este să consumi cantiăți mari, pe perioade ceva mai lungi de timp. Ați înțeles ideea.

Zăpada este formată în principiu din apă, dar în formarea fulgilor de zăpadă se pare că sunt captate și particule toxice din atmosfera, unele, din păcate, cu potențial carcinogen. De asemenea, odată ajunsă la sol, aceasta poate fi contaminată cu tot felul de chestii care ne-ar putea îmbolnăvi, începând cu microorganisme și terminând cu tot felul de chimicale periculoase, majoritatea emise de arderea carburanților, de aceea nu strică să facem asta în cunoștință de cauza, pentru a prevenii eventuale neplăceri (benzenul, toluenul, etilbenzeznul și xilenul par să fie principalele substanțe periculoase absorbite de zăpadă care pot afecta fie sistemul nervos, fie rinichii sau chiar cauza cancere, după cum spuneam, dar în zonele izolate cantitățile vor fi foarte reduse, cel mai probabil). Ca sfat, din ce am citit, se pare că-i mai sigură zăpadă provenită din ninsori care au durat cel puțin câteva ore, în ideea că majoritatea particulelor poluante din atmosfera au fost deja captate si se gasesc în primele straturi. De asemenea, se vorbește despre faptul că majoritatea microorganismelor patogene nu rezistă la temperaturi foarte scăzute, dar pentru liniștea noastră, dacă ne ține butelia, cel mai bine ar fi ca apa s-o dăm și în clocot, mai ales că vom dori să ne și incalzim cu un ceai, iarnă fiind. Sau poate vom dori să ne folosim de apa fierbinte pentru rehidratarea mâncării noastre liofilizate (freeze-drying). Sau, dacă avem un filtru, am putea s-o filtram odată răcită. Aici avem, deci, o metodă de a interveni, dar în privința chimicalelelor lucrurile sunt ceva mai complicate, pentru că nici fierberea apei, nici filtrele outdoor nu ne scapă de ele. Acestea, cele mai multe cu membrane de 0.2 microni, elimină dar microorganismele: 99% dintre bacterii (salmonella, E-coli, ș.a.), 99% din protozoare (giardia și cryptosporidium). Cel puțin așa ne asigură producătorii, pe care nu putem decât să-i credem pe cuvânt, dar probabil că niște certificări au ei acolo. Dar oricum, purificarea prin fierbere este superioară filtrarii.

Bun, dar noi avem în vedere zăpada din zonele de munte, veți spune, pentru că în localități e mult mai simplu să intrăm în primul mini-market și să luăm o sticlă de apă plata 🙂 Deci…

Cât de sigură este consumarea apei din zăpadă topită…

…dacă zona este montană și zăpada este vizibil curată?

Probabil că-i destul de sigură. Sau suficient de sigură încât să nu avem probleme, sau dacă e să avem, să nu fie vorba de nimic serios, cu efecte pe termen lung. Poate că va conține unele doze de substanțe periculoase dacă este luată la bani mărunți de către chimiști, dar cantitățile vor fi suficient de mici încât să nu ne creeze probleme în caz de consum ocazional. Până la urmă nimic nu-i pur pe lumea asta. Ideea este că în toxicologie se vorbește adesea de faptul că doza face otrava, în sensul că nimic nu-i cu adevărat toxic dacă nu se depășește un anumit prag sau, spus puțin altfel, orice poate fi dăunător sau chiar letal dacă se depășește o anumită cantitate, un anumit prag (iar pragul asta diferă extrem de mult de la substanță la substanță, cum este și firesc). Ca fapt divers, chiar și banala apă potabilă poate devini letală dacă este băută într-o cantitate mult prea mare, într-o perioada de timp mult prea scurtă (ține de-un dezechilibru de electroliți, ș.a., daca am reținut bine).

Dar de ce zăpadă topită?

În timpul iernii, pe munte fiind, se întâmplă adesea să nu mai poți găși izvoarele de unde ai fi luat apă în mod normal – și asta din cauza faptului că se poate întâmpla să fie acoperite de zăpadă sau chiar înghețate, dacă frigul este extrem. Sau se poate întâmpla, așa cum este și cazul meu, să gândești unele ieșiri în natură prin niște locuri unde știi din capul locului că nu există surse de apă, bazându-te, deci, pe ideea că ai o grămadă de zăpadă la botu’ calului, care poate fi topită după bunul plac. Am făcut asta de mai multe ori și probabil că o voi mai face și pe viitor. Pentru că, așa cum spuneam, uneori chiar n-ai de ales, iar hidratarea este foarte importantă si în anotimpul rece, chiar dacă nevoia de a bea apă nu va fi la fel de acută ca atunci când e foarte cald, când transpiram serios din cauza căldurii și efortului.

Câte ceva despre gustul apei provenite din zăpadă topită

Apa povenita din zăpadă va avea un gust mai altfel, nu chiar plăcut dacă mă mă întrebați pe mine (metalic pare a fi cuvântul care o descrie cel mai bine), dar își va face treaba. Pentru a contracara inconvenientul asta, eu de multe ori fac ceai, pentru că și aduc apa la punctul de fierbere, nu doar topesc zăpada. Dacă nu fac ceai, adaug tablete cu electroliți sau orice altceva îi va mai drege puțin gustul. Un gust și mai neplăcut se obține prin topirea zăpezii într-un recipient pus direct pe foc (mai ales dacă nu are capac) sau prin arderea recipientului (de la o flacăra prea puternică, pe “uscat”). Atunci, la gustul acela metalic se mai adaugă unul și mai neplăcut, de afumare.

Trebuie menționat aici faptul că pentru a obține 1L de apă, să spunem, este necesară topirea unei cantități destul de serioase de zăpadă. Dar depinde mult și de natura zăpezii. Ca regulă, cu cât această este mai afânată (proaspătă), mai puțin densă, cu atâta va fi nevoie de-un volum mai mare de zăpadă pentru a obține o cantitate rezonabilă de apă. Dacă ai o pungă, cel mai simplu este colectezi zăpadă suficientă în acea pungă, iar apoi, odată aprins arzătorul cu recipientul deasupra, să adaugi (cu lingura, să spunem) puțin câte puțin, pe măsură ce zăpada de topește. Dacă ar fi să încerc o estimare, aș spune că dintr-o pungă de 5L cu zăpadă mai aerată vei obține undeva la cel mult 0.5L de apă.

Un pic de grijă să nu ‘ardem’ recipientul

Cel mai bine este să punem dinainte puțină apă în recipientul în care dorim să topim zăpadă, pentru că în felul ăsta procesul va fi accelerat și nici nu riscăm să ardem fundul recipientului. De preferat și o “ardere” lentă inițial. Am pățit asta pe propria piele, fix când eram fericitul posesor al unui vas din titan, acum ceva ani. Am pus direct zăpadă și l-am pus și pe un arzător destul de puternic, dintr-acela cu furtun care merge spre butelie. Nu am “ars” fundul recipientului, dar acesta s-a albastrit în niște nuanțe foarte aprinse atât pe exterior, cât și pe interior, chestie care nu prea m-a încântat la momentul respectiv. Gustul apei obținute va depinde mult și de acest factor. Recipient ars=gust neplăcut, de aceea nu pornim arzătorul la maxim cu “zăpadă uscată”, adică fără pic de apă pe fundul vasului.

Știu, articolul ar fi fost mai convingător dacă aș fi invocat și ceva studii, dar chiar nu am găsit aproape nimic în sensul ăsta (pe partea cu chimicalele). Pe diverse site-uri de popularizare a științei am găsit rostogolindu-se un singur studiu din Canada, efectuat de cercetători de la Universitatea McGill și publicat în Environmental Science: Processes and Impacts, în 2016, din care reiese faptul că zăpada poate acționa aproape ca un burete cu privire la noxele emise de arderea carburanților, sfătuindu-ne să nu ne atingem de zăpada din zonele urbane, dar nimic legat de zăpada din zone izolate. În reviste precum Backpacker sau Outiside ni se spune pe scurt, fără a se cita vreun studiu sau a se detalia cumva, că-i o metodă suficient de sigură. Dacă găsiți voi ceva relevant pe tema asta, ceva ce mie mi-a scăpat, lăsați-mi în secțiunea de comentarii.