GPS pe telefon versus GPS dedicat

Stânga sau dreapta? 🙂

În urmă cu ceva mai bine de un deceniu, dispozitivele GPS (Global Positioning System) portabile, dedicate pasionaților de ieșiri în natură, grupurilor de search & rescue, militarilor și nu numai, reprezentau singură opțiune disponibilă pentru determinarea poziției și navigației în natură. Aici Garmin deținea supremația și am putea spune că nici în ziua de azi lucrurile nu s-au schimbat prea mult din punctul asta de vedere. Ei bine, între timp lucrurile s-au mai schimbat, tehnologia a mai evoluat și ea, iar în prezent telefoanele mobile, pe care le avem cu toții la noi (iar mai nou și unele ceasuri smart), au început să vină prevăzute cu tehnologii GPS care le fac să constituie o concurență serioasă pentru dispozitivele dedicate fix acestui scop. Acum probabil că fiecare își are fanii săi, mai mult sau mai puțin înrăiți, care sunt gata să jure pentru supremația dispozitivului lor favorit, dar adevărul este că atunci când ne aplecăm către o comparație cât se poate de obiectivă, observăm că ambele au atâta avantaje, cât și dezavantaje.

Îmi aduc aminte de cât de fascinat am fost de primul meu GPS. Era pe vremea când încă nu apăruseră telefoanele inteligente, deși telefonul pe care ajunsesem să-l folosesc pe post de GPS la vremea aceea era cât se poate de “descurcăreț” pentru acele timpuri. Vorbim de o Nokia E51, căreia îi luasem un modul GPS wireless (bluetooth) Nokia LD-3W. Împreună cu acest modul, telefonul meu se transforma într-un GPS destul de primitiv și cam greoi de folosit, în principal din cauza ecranului foarte mic și aplicației care cam lăsa de dorit, din ce-mi aduc aminte (telefonul avea ca sistem de operare Symbian). Dar chiar și așa, era ceva foarte tare să te poți localiza “în the middle of nowhere”, chestiune ce dădea noi valențe mersului pe munte, deplasării prin tot felul de zone mai puțin umblate, nemarcate, unde orientarea putea da serioase bătăi de cap. Astăzi știm cu țoii ce au devenit telefoanele mobile și de ce sunt ele în stare.

Avantajele pe care le oferă dispozitivele GPS dedicate (clasice)

Să vedem care ar fi acestea:

• Robustețe. Primul care sare numaidecât în ochi, constă în rezistența, în robustețea pe care o oferă un astfel de dispozitiv. Când ții așa ceva în mână, îți dai imediat seama că-i construit pentru medii dure, că n-o să te lase la greu prea ușor – în cazul în care îl vei scapa pe jos sau în apă, să spunem. Pur și simplu îți inspiră încredere modul în care este construit. Asta nu înseamnă că unele telefoane nu vin și ele echipate (sau adaptate suplimentar prin tot felul de carcase speciale) să facă față cu brio condițiilor mai abuzive de utilizare sau mediilor mai puțin prielnice. Știm cu toții că mai nou există telefoane construite după standarde militare (Mil-Spec/Mil-Std), cu care chiar nu mai trebuie să te porți cu mănuși. A se vedea telefoanele celor de la Cat, spre exemplu. Dar de regulă un GPS clasic, indiferent ce model am avea în vedere, va fi cu mult mai rezistent decât un telefon obișnuit.

• Semnal superior. Un alt capitol unde GPS-ul clasic va fi net superior este semnalul. Motivul este unul cât se poate de banal: vine cu o antenă mult mai mare, cu mai mult hardware specializat, care se traduce printr-o găsire mai rapidă a sateliților la pornire, dar mai ales printr-o acuratețe superioară când vine vorba de poziționare, care va face diferența în păduri dese, canioane sau pe vreme nefavorabilă. Prin comparație, GPS-ul telefonului mobil va fi rapid la pornire doar dacă ai datele mobile activate, pentru că astfel intră sistemul de poziționare globală asistată în funcțiune (Assisted GPS), acesta folosindu-se de internet pentru a determina poziția sateliților. Unele modele Garmin au acces, pe lângă GPS (SUA), GLONASS (Federația Rusă) și GALILEO (Uniunea Europeană), și la constelațiile de sateliții QZSS (Japonia) și IRNSS (India), iar toate acestea înseamnă, pur și simplu, o precizie mai bună.

• Hărți preinstalate. Și acesta este un aspect important, care nu poate fi trecut cu vederea. GPS-urile clasice vor veni cu hărți preinstalate (TopoActive maps) pentru zona de unde se întâmplă să le cumperi (în cazul nostru, cu hărți topografice pentru toată Europa, hărți ce pot fi actualizate), deci nu va mai trebui să-ți bați capul din punctul ăsta de vedere. Prin comparație, majoritatea aplicațiilor GPS au nevoie de acces la internet pentru a vizualiza hărțile.

• Folosește baterii comune, foarte disponibile. Majoritatea dispozitivelor Garmin (în special cele cele ceva mai vechi), pentru că ei sunt producătorii celor mai multe GPS-uri “handheld” (de mâna) de pe piață funcționează cu 2 baterii de tip AA sau, ca alternativă (pentru unele modele, dacă înțeleg bine), un modul de 2 acumulatori NI-Mh care înlocuiește cele două baterii de unică folosință. Rațiunea pentru care se folosesc aceste baterii este simplă: sunt cele mai comune baterii de pe piață, baterii foarte accesibile indiferent de localitatea unde se întâmplă să te afli.

M-am gândit dacă este cazul să trec și autonomia la capitolul plusuri, dar îmi pare că-i discutabilă treaba. Pentru majoritatea GPS-urilor, autonomia la care te poți aștepta din partea a două astfel de baterii de unică folosință (sau acumulatori, după caz) se va situa, în funcție de model, undeva între 16-35 de ore, ceea ce nu-i rău deloc, pentru că înseamnă baterie pentru undeva la 2-3 zile de utilizare intensivă. Pe de altă parte, dacă ne gândim puțin, tot cam la atât te-ai putea aștepta și de la un telefon mediu cu GPS-ul pornit (pe înregistrare de track) în mod avion, adică cu datele mobile și accesul la rețea tăiate. Ba cele cu baterii mari, pentru că unele au și baterii ceva mai sănătoase, vor depăși binișor această estimare.

În concluzie, Garmin-ul va fi cu mult mai robust, mai rezistent la condițiile dure de pe teren, te va localiza mai repede, semnalul va fi mai bun, ceea ce înseamnă că implicit precizia localizării va fi ceva mai bună, iar hărțile sunt deja acolo, gata instalate. Una peste alta, un dispozitiv în care-ți poți pune toată încrederea, datorită rezistenței, fiabilității ridicate, softului bine optimizat, cu un meniu intuitiv, care vine gata pregătit pentru a fi pus la treaba.

Dezavantajele GPS-ului dedicat

Dar pentru că nimic nu-i perfect pe lumea asta, zic să trecem în revista și dezavantajele pe care le au dispozitivele de tip Garmin, pentru că nu sunt deloc puține, după cum vom vedea.

• Sunt destul de lente. Acestea vin cu procesoare care nu sunt foarte puternice, pentru că producătorul trebuie să apeleze aici la un compromis în ideea de a maximiza durata de viață a bateriei. Asta va însemna că atunci când vei solicita calcularea unei rute sau vei da zoom în/zoom out pe hartă, va exista un mic timp de așteptare (cel puțin la modelele middle-range). Unii nu vor privi acest aspect ca pe un (mare) inconvenient, dar alții vor fi un pic deranjați, obișnuiți fiind cu timpii de așteptare pe care-i dau telefoanele când sunt puse in fața unor astfel de sarcini; totul aproape instant.

• Ecranele sunt relativ mici, iar rezoluțiile lasă de dorit. Din nou, obișnuința cu telefoanele își spune cuvântul, pentru că acestea ne fac să privim GPS-urile ca având ecrane ceva mai primitive, care par a ține de tehnologii învechite (unele modele având doar 160×240 pixeli). Revin însă la ideea de autonomie, adusă în discuție când am vorbit de lentoarea procesoarelor, pentru că din același motiv avem și astfel de ecrane pe GPS-uri, ecrane care, cel puțin în ceea ce privește vizibilitatea in soare puternic, sunt superioare multor telefoane inteligente (datorită tehnologiei transflectiv).

• Hărțile satelitare nu sunt așa de ușor de obținut, acestea nefiind preinstalate în device de cele mai multe ori, ci downloadate în baza unui abonament. Vorbesc aici de hărțile BirdsEye Satellite Imagery de la Garmin, hărți cu imagini din satelit (cu rezoluție înalta), dar care nu sunt tocmai ieftine. Practic, ești limitat la hărțile topografice cu care vine device-ul respectiv, hărți pentru zona respectivă, pentru altele, unde harta preinstalată este doar ceva foarte basic, va trebui să plătești sumplimentar (dacă ești nevoit să călătorești în zone mai exotice, să spunem).

Avantajele GPS-ului de pe telefonul mobil

Aș începe cu faptul că telefoanele le avem mereu asupra noastră, așa că, cel puțin in ceea ce privește localizarea, ne putem descurca și cu ceva foarte basic, ceva care vine deja instalat pe telefon (cum ar fi Google Maps), dar GPS-ul telefonului își va arată cu adevărat potențialul doar folosit împreună cu o aplicație cât se poate de robustă, una care are potențialul de a ne transforma cu adevărat telefonul într-o unealtă de navigare aproape ideală. Aici variante sunt destule, dar eu prefer să folosesc Locus Map, aplicație cu care sunt cât se poate de familiarizat după cei 8 ani de utilizare destul de intensivă. Menționez aici că-i atât de complexă încât nici acum n-am ajuns să-i cunosc toate tainele.

Dacă ați parcurs articolul până în acest punct, probabil că ați constatat deja un lucru, și anume faptul că acolo unde GPS-ul clasic pierdea puncte, telefonul puncta. Se întâmplă treaba asta din următoarele motive, care sunt și plusurile cele mai mari ale utilizării telefoanelor, de altfel. Să o luăm cu începutul (reluam):

• Ecran superior din absolut toate punctele de vedere. Ne folosim de GPS pentru a ne ne localiza în timp real pe o hartă topografică sau din satelit. Un telefon, chiar și unul relativ ieftin, va avea un ecran mai mare, cu o rezoluție superioară, deci ni se va părea mult mai comod de utilizat în lucrul cu hărțile. Multe GPS-uri nici n-au touch screen, chestiune care complică puțin lucrurile atunci când dorești să dai nume punctelor de interes adăugate pe hartă, să spunem. Dar chiar și in cazul celor care au, experiența va fi mai puțin plăcută dacă este s-o comparăm cu cea oferită de telefoanele inteligente.

• Procesor mult mai rapid, care face că absolut toate comenzile să se petreacă aproape instant. Prin comparație, așa cum am menționat deja, un GPS dedicat va oferi niște timpi de așteptare atunci când primește comenzi, cum ar calcularea unei rute către un anumit punct de interes. Vom mai observa, tot din acest motiv, o mică lentoare și la zoom, la “plimbatul pe hartă”, precum și în cazul busolei, care nu se va mișca chiar lin, odată cu noi, atunci când ne răsucim la punct fix, ci se va mișca ușor sacadat. Acest lucru nu se va întâmplă la un smartphone, pentru că viteză de procesare va fi net superioară, chestiune care se traduce printr-o fluiditate mai ridicată, printr-un refresh rate mai înalt.

• Baterii Li-Ion. Un alt avantaj care nu poate fi trecut cu vaderea ține de faptul că telefoanele se folosesc de baterii cu tehnologie Li-Ion, care sunt mai puțin pretențioase, putând fi încărcate mai ușor pe teren, fără a trebui să aștepți să se descarce de tot înainte/respectiv pot fi scoase oricând de la încărcat, fără a trebui să aștepți pentru o încărcare completă. Știm cu toții că astăzi există pe piață baterii externe (power banks) și de peste 20.000 mAh, care permit 4-5 încărcări pentru unele telefoane sau panouri solare portabile suficient de puternice pentru a încarcă mai toate electronicele mici dacă avem suficient soare (ba unele din cele ceva mai mari – dar încă portabile – se descurcă și dacă este înorat). Chiar și din perspectiva turelor ceva mai lungi, e mai convenabil să încarci, atunci când poți, decât să tot schimbi rânduri de baterii de unică folosință. Pe teren o poți face folosindu-te de bateria externă sau de un panou solar, iar odată ajuns in localități, unde ai acces la rețeaua electrică, mai degrabă încarci bateria externă disponibilă (și astfel ciclul se continuă) decât să-ți iei câteva rânduri noi de baterii după ce te-ai descotorosit de cele vechi, consumate. Lăsăm la o parte implicațiile pentru mediu.

• Flexibilitate mult mai mare per ansamblu. GPS-ul clasic va veni cu software bătut în cuie, care dispune de un număr limitat de funcții. Nu zice nimeni că acestea nu-și fac treaba, perfecționate fiind în atâția ani de zile, dar telefoanele mobile permit folosirea concomitentă a mai multor aplicații care se pot completa reciproc (Locus și Google Earth, să spunem), că să nu mai zic că unele dintre ele, cum ar fi Locusul, vor fi mai complexe decât ce oferă majoritatea GPS-urilor dedicate. Una peste alta, o aplicație bună va face mai multe lucruri, mult mai repede, cu condiția s-o stăpânești bine, unele dintre ele – cele foarte complexe – nefiind tocmai intuitive. Doar câteva exemple: îți ia una-două secunde pentru a stabili altitudinea în orice punct de pe harta și tot atât pentru a măsură distanța (pe drept) până la orice loc de interes pentru noi. De asemenea, este mult mai ușor să comuți între hărți topo și satelitare (sau chiar să le intrepătrunzi), să faci căutări în bazele de date, să notezi diverse chestiuni pe hartă, dar și să imporți și să exporți fișiere, să personalizezi track-urile folosind ce culori dorești sau să dai share locației/coordonatelor. Pe lângă toate acestea, ai marele avantaj de a “desena” cu ușurință track-uri rutabile la liber, pe unde dorești, chestiune pe care n-am văzut-o la GPS-urile pe care le-am folosit (din categoria middle-range, ce-i drept). Limitele sunt trasate de imaginația celor care fac acele aplicații.

Ai zice că un dispozitiv proiectat să îndeplinească un singur scop va face asta mai bine ca un telefon, dar lucrurile sunt ceva mai nuanțate. Până la urmă, n-ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni faptul că telefonul iese învingător sub anumite aspecte, în special cele legate de performanță. Să nu uităm că vorbim de niște mini-computere de buzunar, că telefoanele fac cam tot ce fac laptopurile noastre.

Dezavantajele GPS-ului de pe telefonul mobil

• Majoritatea sunt cu mult mai puțin rezistente. Telefoanele mobile au ajuns, cu timpul, tot mai plate, cu ecrane tot mai mari și rame tot mai subțiri. În afară de cele care vin fabricate să satisfacă standardele militare (rezistență la căderi, vibrații, apă, nisip, praf, temperaturi scăzute, ș.a.), majoritatea telefoanelor de pe piață par mai degrabă fragile, nefiind deloc pregătite să performeze in medii ostile, acestea necesitând carcase speciale antisoc pentru a le adapta (într-o anumită măsură). Acesta este probabil punctul cel mai slab al telefoanelor obișnuite, mai ales că au ecrane mari, care reprezintă cea mai vulnerabilă parte a unui telefon, fie el și unul cu carcasa antisoc.

• Hărțile offline trebuie downloadate. Un alt dezavantaj al utilizării smartphone-ului ține de aplicațiile de GPS, care necesită ceva practică pentru a fi stăpânite (mai ales cele foarte complexe), unde hărțile sunt disponibile în special dacă avem datele mobile pornite. Hărțile offline devin disponibile doar dacă sunt descărcate în prealabill, deci trebuie niște minime cunoștințe în sensul ăsta. Ba mai mult, numai unele aplicații lasă posibilitatea această (de download). Așa stand lucrurile, telefoanele pot fi și foarte înșelătoare, acestea putând oferi un fals sentiment de siguranță.

• Rezistență scăzută la frig. Un alt minus ține de faptul că unele dintre telefoane sunt foarte sensibile la frig. Ai ieșit cu ele la temperaturi mult sub 0C și nu le-ai protejat suficient de frig? Ei bine, te poți trezi că se închid de tot și că-ți fac probleme și când vei dori să le încarci de la un powerbank, în speranța că se vor trezi la viață.

• Lipsa rezistenței la apă. În afară de cele fabricate după anumite standarde (IP67/68, de exemplu), care ar trebui să fie submersibile până la o anumită adâncime, pentru un timp limitat, majoritatea telefoanelor vor avea probleme serioase odată căzute în apă, deci chiar nu-ți dorești că treaba asta să se întâmple. Că să nu mai vorbim de faptul că, odată udate touchscreen-urile, acestea vor răspunde mai greu la comenzi sau se vor comporta haotic..

• Mai multe lucruri care pot să cedeze. De asemenea, un dispozitiv foarte complicat oferă mai multe șanse hazardului să-și facă jocurile, în sensul că este mai ușor ca ceva să meargă prost sau să nu mai meargă deloc fix când ți-e lumea mai dragă. Având atâtea componente și atâtea sisteme, telefoanele sunt mai susceptibile la defecțiuni comparativ cu GPS-urile clasice: touchscreen-ul poate ceda, aplicațiile pot da erori, ș.a.m.d.. A nu se înțelege că acest lucru nu s-ar putea întâmpla și în cazul GPS-urilor dedicate, pentru că riscuri există pentru orice, dar telefoanele, statistic vorbind, sunt ceva mai predispuse din acest punct de vedere, iar acest lucru poate cântări semnificativ când vine vorba de un dispozitiv de care poate ajunge să depindă viață noastră. Din acest motiv, chiar nu strică să știm să ne folosim și de o harta tipărită.

În concluzie, GPS-ul punteaza prin robustețe și ușurința de folosire (ready to go out of the box, cu hărți care sunt deja acolo), dar pierde în favoarea telefonului la capitolul flexibilitate, acesta oferind, prin modul în care este construit (ecran și procesor mai bune), o experiență superioară de navigare.

De ce se întâmplă asta? Am să încerc un răspuns:

GPS-urile dedicate par, cumva, victime ale menținerii pe linia de plutire a sistemului cu 2 baterii AA, a mizarii pe faptul că reprezintă/a cea mai bună varianta posibilă. Cel puțin modelele ceva mai vechi (sau cele din gama entry-level si middle-range). Cam toate inconvenientele de aici par să se tragă (lentoarea procesorului, display-ul mai puțin grozav). Adevărul este că până în urmă cu ceva ani, ideea de a folosi baterii AA era de departe cea mai grozavă: le găseai peste tot, erau ieftine, aveai nevoie doar de două, iar alternative chiar nu prea existau, dacă e să fim sinceri – in afară de acumulatorii de tip Ni-Cd, iar mai târziu Ni-Mh, care reprezintă cam același lucru cu a folosi baterii de unică folosință, până la urmă, că nu pot fi încărcați (cu ușurință) pe teren.

Dacă ne uităm puțin în jur la cum au evoluat electronice portabile în general, GPS-urile chiar ne par anacronice, pentru că nu mai sunt prea multe astăzi care să fi rămas fidele bateriilor alkaline sau acumulatorilor de tip Hi-Mh. Aparatele foto au cam renunțat la ele, iar mai nou lanternele fac și ele tranziția spre acumulatorii de tip L-Ion în goana după performanțe de top, pentru a livra tot mai mulți lumeni. Ba chiar și Garmin începe să gândească similar, pentru că dispozitivele de comunicații prin satelit și situații de urgență InReach Explorer și InReach Mini sunt cu acumulator de tip Li-Ion. La fel și noua gama Montana 700 sau modelul GPSMAP 65s.

Pe scurt, avantajele și dezavantajele ambelor dispozitive sunt următoarele:

	GPS clasic
+	-Rezistență ridicată, dată de construcția robustă, de încredere -Semnal superior în conduitii problematice, localizare precisă rapidă la pornire -Hărți topografice preinstalate, “ready to go out of the box” -Ușurință la utilizare, datorită meniului simplificat și intuitiv -Bateriile pe care le folosesc sunt cele mai comune de pe piață -Vizibilitate bună a ecranului în soare puternic
–	-Lentoare a procesorului, care face să existe unii timpi de așteptare la unele comenzi -Display-uri mici, cu rezoluție scăzută, fluiditate redusă -Unele n-au touch screen și este mai greu să notezi diverse chestii pe hartă -Hărți satelitare mai greu de obținut, doar unele modele venind cu imagini din satelit preinstalate -La ture lungi în zone izolate trebuie carate multe rânduri de baterii -Acumulatorii care vin ca alternativă la unele GPS-uri sunt greu de încărcat pe teren -Track-urile pot fi importate sau exportate doar de la calculator, prin Garmin Connect

	GPS pe smartphone
+	-Prezente la noi tot timpul -Ecran net superior din toate punctele de vedere -Procesor rapid, care face ca totul să meargă repede, fluid, fără a exista pauze “de gândire” -Flexibilitate dată de faptul că nu ești limitat la o singură aplicației, ci poți lucra cu mai multe concomitent -Autonomie bună în regim mod avion/power saving -Pot fi încărcate cu ușurință atât în localități, cât și pe teren (folosind baterii externe sau panouri solare de dimensiuni mici) -Pot fi adaptate să facă față condițiilor mai dure de utilizare (apă, praf, șocuri) prin carcase speciale -Ușurință în a importă și exportă trackuri și puncte de interes (de pe internet, din Google Earth) -Hărți din satelit mai ușor de obținut (cel puțîn în cazul unor aplicații) decât în cazul GPS-urilor clasice -Aplicațiile mai complexe permit personalizări care se pot dovedi utile (în materie de meniu, funcții preferate sau culori de track-uri)
–	-Cele mai multe nu vin echipate de-a gata pentru a face față mediilor ostile (apă, praf, șocuri) -Chiar și cele adaptate suplimentar, tot au că punct relativ vulnerabil ecranul din sticlă (mare fiind) -Majoritatea aplicațiilor serioase necesită practică serioasă pentru a fi stăpânite, nefiind tocmai intuitive -Pentru a beneficia de hărți offline trebuie să fie downloadate, ceea ce nu-i la indemâna oricui -Unele telefoane pot fi mai sensibile la frig (putând ceda total bateriile) -Touchscreen-urile majorității telefoanelor nu prea mai răspund adecvat când sunt ude -Un dispozitiv mai complex oferă mai multe șanse ca ceva să cedeze, deci te pot lasă subit (aplicațiile pot “crashui”, ș.a.)

Observații finale

Aici am comparăm telefonul mediu, din buzunarul omului obișnuit, cu GPS-ul mediu, cel din categoria middle-range (cele mai comune) pentru a simplifică puțin lucrurile. În realitate, având în vedere cât de adaptate la condiții neprielnice pot fi unele telefoane mai de nișă, precum și performanțele la care se pot ridica modelele foarte noi de la Garmin, cele de top (vezi gama Montană 700, lansată de curând) lucrurile sunt ceva mai greu de cernut, pentru că diferențele încep să se mai estompeze, acestea având ecrane mari (ce oferă o exprieniență mai apropiată de folosirea telefoanelor), precum și posibilitatea de a utiliza acumulatori de tip Li-Ion, care în mod expediție oferă autonomii de invidiat. Îmi vine în minte și modelul Monterra, primul (și unicul, cred) GPS Garmin cu android și aspect de telefon rezistent. Dintr-un motiv sau altul, acesta este acum discontinued.

Aș vrea să închei prin a recomandă un pic de prudență în utilizarea GPS-ului strict pe telefon: date fiind toate dezavantajele menționate, în special cel legat de hărțile offline, acestea pot ajunge să ofere un fals sentiment de siguranță. Asigura-te, deci, că-i cunoști limitele, pentru că nu odată cei de la salvamont au fost nevoiți să salveze de pe munte persoane care s-au încrezut prea mult în aplicațiile de GPS. Cred că e valabil pentru GPS în general treaba asta. Pe lângă asta, de dragul redundanței, ideal e să existe cel puțin două telefoane pe care există instalate aplicații GPS dacă ieșim pe munte în grup, ca unul să fie de back-up în cazul în care ceva nu merge cum trebuie.