Ce mănânc în turele lungi pe munte?

Ce mâncăm în ture lungi?

Mâncarea, sigur, ține de preferințe, de gusturi, dar atunci când mergem pe munte, mai ales în ture cu grad de dificultate ceva mai ridicat – fie că vorbim de ture de iarnă, fie de unele în care pur și simplu înghițim mulți km, – criteriile după care ne alegem ce mâncăm încep să devină altele, astfel că încep să conteze variabile gen: greutate, rezistență la temperaturi ridicate, ușurința cu care se prepară (pentru a nu termina dintr-un foc butelia), volumul redus sau concentrația de calorii la 100 de grame. Devine limpede faptul că vara trebuie să te bazezi pe alimente mai puțin perisabile, sau dacă iei unele in rucsac, să le mănânci pe acestea primele, lăsându-le pe cele care rezistă la căldură ultimele. Iarna nu trebuie să-ți mai faci griji cu privire la alterarea alimentelor, pentru că acestea stau la “frigider” tot timpul, dar dacă temperatura ajunge să scadă foarte mult, unele este posibil să înghețe destul de serios și atunci iar vei avea o problema – poate una ceva mai mică, de această dată, dar tot o problemă

Cu ocazia asta, îmi amintesc de tura în care am avut parte de cea mai friguroasă experiență trăită vreodată. Aveam la mine niște șuncă feliată în folie de plastic, o conservă de fasole bătută, pâine. Erau acolo niște chestii luate în grabă de prin Mega Image. Ei bine, pentru că temperatura peste noapte a scăzut undeva la -20C (unde mai pui că eram și cu cortul), m-am trezit  a 2-a zi că șunca are mari bucăți de gheață în ea (orice conține apă la astfel de temperaturi negreșit îngheață), astfel că devine cam complicat de mâncat, iar fasolea se transformase într-o veritabilă cărămidă, tocmai bună de bătut cuie în lipsa unui ciocan. Mi-a fost imposibil s-o dezgheț, reușind doar să înegresc puțin fundul recipientului în care am pus-o. La temperatura aia nici primusul nu era tocmai in elementul lui, chinuindu-se să dea o flacăra plăpândă (deși aveam o butelie cu mix de 4 sezoane de la Pinguin, dacă țin bine minte). Ce să-i faci, uneori mai facem și greșeli. 🙂

Pentru început, menționez că eu (și cei cu care se întâmplă să merg pe munte, în general) am de regulă două mese principale, adică una dimineața și una seara, iar între ele doar mici gustări. Cea de dimineață și cea de seară sunt, pe cât se poate, gătite (dacă se poate numi gătit). Pe timpul zilei doar mici gustări, după cum spuneam, atunci când vine vorba de luat câte o pauză. Având de făcut km, nu prea poți găti de trei ori pe zi. Ar lua prea mult timp, iar butelia ar avea și ea de suferit. Tot ce gust pe timpul zilei abia dacă se poate numi o masă în adevăratul sens al cuvântului. Fiind un împătimit al ultralight-ului (din niște motive pe care am să le discut într-un articol separat, poate), sunt nevoit ca și mâncarea să fie cât mai “ușoară”, a se citi relativ puțină, deci trebuie și ea “raționalizată”, dacă pot spune așa. De altfel, 80-90% din ture le fac cu un rucsac de 38 de litri. Da, chiar si cele de 6-7 zile. Bun, dar să vedem ce și cum:

Micul dejun

Aici de cele mai multe ori am fulgi de ovăz, granula sau paste de orez. Uneori supe la plic “tunate” într-un fel sau altul. Dacă vreau să mă răsfăț, se poate să am mâncare liofilizată. De altfel, în majoritatea turelor mele cu rucsac, am la mine doar un singur recipient cu capac – o cană, mai precis – de 550ml de la Toaks (pe care o puteți vedea în poze), care-mi place foarte mult și care, destul de mică fiind, se pretează mai mult la fiert apă, nu la cine știe ce rețete complexe. Fulgi de ovăz probabil că mănâncă mai toată lumea, deci n-o să insist prea mult legat de cum îi fac eu. Granula le fac cu apă și mai nou adaug și puține proteine cu gust de vanilie, pentru că la capitolul carbohidrați mai stau cum mai stau, dar proteinele sunt ceva mai greu de obținut doar din cele câteva alimente cărate în rucsac. Aș putea să va spun câte ceva despre rețeta cu pastele de orez, în schimb. Iese ceva ce mie îmi place foarte mult. Este ceva ca o combinație de budincă cu orez cu lapte. Este destul de dulce, practic o bombă calorică, dar cred că tocmai asta o face bună pentru un început de zi pe cărări de munte, cu rucsac mai mult sau mai puțin greu in spate.

Se iau așa:

• Undeva la 100g paste de orez (eu folosesc unele din farmacia Tei, de 5 min.);
• Un plic de milkshake cu Vanilie Dr. Oetker (au în Cora și nu numai);
• Câteva bucăți de caju;
• 2-3 curmale mărunțite;
• Fulgi de cocos după gust;
• Gata! Bon appetit!

“Masa de prânz”, sau micile gustări de pe traseu

De regulă aici mănânc următoarele:

• Cașcaval cheddar, pentru că e gustos și se găsește și la pungi zip-loc;
• Babic sau guidem, pentru că-i carne crud-uscată, foarte rezistență la temperaturi ridicate;  
• Mini salam ambalat individual, pentru că e că și cum ai mânca batoane;
• Salam de tip sticksuri, pentru că-s foarte rezistente la căldură și sunt ușor de mâncat și adăugat la mâncăruri seara;
• Beef Jerky, pentru că-i carne crud-uscată de vită, ambalată pe porții (dar scumpă);
• Batoane proteice, de cereale sau de ciocolată – din motive evidente;
• Curmale și smochine, pentru fibre și aportul mare de calorii;
• Halva (mini), pentru că și acestea sunt niște bombe calorice;
• Caju, midgale, miez de nucă – bogate în grăsimi și tot felul de substanțe nutritive;
• Pateu la cutie din folie de aluminiu, pentru că ambalajul este ușor de strivit;
• Brânză mini-Brie, pentru că sunt mici gustări ambalate individual;
• Fructe deshidratate sau chiar confiate, pentru a compensa întrucâtva faptul că nu prea mănânc fructe pe munte;
• Brânză Philadelpia, pastă de ton sau somon la tub, pentru că uneori iau și lipii la mine, în felul asta fiindu-mi ușor să-mi faci mini-shaorme cu de toate (de prin rucsac).

Dincolo de calitățile nutritive, caut să mă orientez după alimentele care au ambalaje compacte, ușoare, după cum am amintit deja, pentru că nu-I tocmai plăcut să cari o pungă prea mare de gunoaie zile în șir. Poate ați observat că în afară de lipii (și alea uneori), nu iau nici un fel de pâine. Fiind voluminoasă, foarte rar se întâmplă să am la mine așa ceva (excepție fac turele scurte, în care nu de puține ori îmi fac sandwich-uri de acasă). Din păcate, nici legume sau fructe nu prea iau pe munte, pentru că sunt grele și destul de voluminoase, deși ar trebui să-mi creez un obicei și în sensul asta, măcar pentru primele 1-2 zile. Pe anumite trasee, din fericire, poți să ai noroc de fructe de pădure. În ultima mea tură în Cernei a fost de real ajutor să găsesc din abundență atât afine, cât și zmeură sau căpșuni sălbatice. Erau în asemenea cantități, încât la un moment dat treceai nepăsător pe lângă ele, super satul fiind.

Masa de seară

Masa de seară este cam cea mai importantă masă în turele mele. Mai ales în turele din sezonul rece, este important să mănânci cât de cât bine, pentru a da șansă corpului tău să producă suficientă căldură, pentru a pune digestia la treaba (în procesul de digestie degajandu-se și căldură). În sezonul rece se recomandă cu atât mai mult mâncarea grasă, cât mai bogată în calorii. Aici de cele mai multe ori mănânc orez și, din când în când, paste sau mâncare liofilizată. Prefer orezul Panzani 6 minute, pentru că este prefiert și are un timp mai scurt de fierbere (ne gândim și la butelie când ne alegem pastele și orezul, pentru că dacă nu e iarnă, de cele mai multe ori iau o butelie mică cu mine și trebuie folosită cu grijă). Fain la orez este că nici nu se lipește de cană. Săculeții aceștia de orez au 120g fiecare și au un procent bun de calorii la suta de grame, așa că majoritatea meselor de seară constau în acest orez. La acest orez adaug, de cele mai multe ori, pliculețe de brânză rasă de 40g fiecare (Zanetti), când orezul este încă fierbinte, dându-i astfel sansă să se topească.

În felul asta masă de seară ajunge doar din aceste două ingrediente undeva la 650kcal. Dacă mai pun pe lângă și ceva carne (niște salam de tip sticks-uri, să spunem), sar de 700kcal. Când se găsea ton la plic, cum sunt acelea de le luăm pentru pisici, luam și așa ceva. Iarna mai iau la mine și pachețele mici de unt, pentru faptul că untul stochează un număr foarte ridicat de calorii. Am mai menționat și mâncarea liofilizată. Din păcâte, prețurile sunt destul de prohibitive pentru a lua mai des așa ceva pe munte. Și, la drept vorbind, nici nu mă da pe spate că gustul lor. În US, din cate am putut observă pe You Tube, cam toată lumea consumă așa ceva în turele montane, fie că sunt scurte sau lungi. Trebuie sa recunosc că iarna chiar reprezintă mâncarea idela, pentru că nu îngheață, e compactă, bogată în substanțe nutritive și zăpadă ai, vorba aia, cât vezi cu ochii. Butelia să te țină.

Cam atât despre mâncare. Voi ce mâncați în turele mai lungi? 4+ zile (presupunând că nu aveți șansa de a intra într-un magazin pentru a face cumpărături)