Prin alte țări, pe unde există serioase comunități dedicate hiking-ului și backpacking-ului, în ultimii ani a prins, într-o măsură îmbucurătoare, ceea ce se cheamă “leave no trace” – și anume un set de principii pe care ar trebui să le respectăm pentru a proteja natura și pentru a oferi și altora șansa de a se bucura de ea. În linii mari, leave no trace s-ar traduce prin “nu lăsa urme”, adică, pe cât posibil, să lași locul de campare și zona pe unde te plimbi așa cum le-ai găsit.
Din păcate, dată fiind lipsa educației montane de la noi, carențele educaționale în general, am putea spune, găsim potecile și locurile pe unde ne hotărâm să ne petrecem nopțile departe de cum ni le-am dori. Dar vestea bună este că se fac și la noi pași în direcția asta, că apar oameni care se implică, care inspiră (mai ales pe You Tube), iar că să fim drepți, trebuie să admitem existența a mai multor tipuri de turiști, pentru că n-ar fi cinstit să-i băgăm pe toți în aceeași oală, drumeții, mai ales cei care merg cu rucsacul în spate la mai multe zile, mă gândesc că sunt cei mai resposabili, la capătul celălalt situându-se mai degrabă o parte din cei care fac grătare lângă mașină. Așadar, pe măsură ce te îndepărtezi de zonele de campare aflate la drumul mare sau de potecile foarte accesibile și (din acest motiv) foarte frecventate, vezi tot mai rar ambalaje și alte resturi – în zone foarte izolate majoritatea gunoaielor părând a fi lăsate de cei de la exploatări forestiere sau de ciobani, care nu-s chiar toți desprinși din literatura semănătoristă.
Câteva din princiile “leave no trance” pe care încerc, pe cât posibil, să le aplic:
- Să nu las nici un fel de gunoaie pe niciaieri pe unde ajung. Aici nu merge cu “pe cât posibil”, asta se respectă cu sfințenie. Nu mi se pare nimic complicat în a căra într-o pungă ziplock toate ambalajele batoanelor, alimentelor de orice fel, indiferent de lungimea turei. Dacă se întâmplă să fac un foc, pentru a arde ceva, să zicem, ard doar hârtie, nicidecum plastic. Acesta este musai să ajungă la tomberon
- Pe cât posibil, evit să fac o vatră dacă în zona în care campez nu există una, mai ales dacă este iarbă. De multe ori locurile care se pretează cel mai bine la campare au deja o vatra, deci nu trebuie să-mi bat capul cu treaba asta dacă chiar vreau un foc.
- Dacă totuși fac un foc într-un loc fără vatra, caut să-l fac având în minte ideea de a șterge (pe cât posibil) orice urme la plecare. Dacă eșți atent și ai și ceva imaginație, îți dai seama că de multe ori poți face un foc – mai mic, ce-i drept, nu câtamai focul de tabără – care să-ti permită să-l camuflezi cu totul atunci când vei dori să părăsești zona. Doar niște exemple în sensul ăsta: s-a întâmplat să-l fac pe o piatră mai mare, plată, să pun pietre de jur împrejur, iar a două zi să împrăștii cenușa, pietrele, și să acopăr apoi cu frunze și țărână. Sau s-a întâmplat să-l fac într-o groapă într-o zonă nisipoasă și să-l acopăr cu nisip la final, când tot ce rămăsese era cenușa fină. Cu altă ocazie, într-o zonă cu iarbă, l-am acoperit cu pământ de la un mușuroi aflat în apropiere, astfel că, dacă cineva ar fi trecut prin zonă, ar fi trăit cu impresia că și acolo a fost vorba tot de o cârtiță. Altădată, când am campat relativ aproape de mașină, am decopertat o bucată de pământ cu lopata militară, am scos iarba cu totul pe porțiunea aia, am făcut focul, iar la final am pus capacul de iarbă la loc peste cenușă. Îmi pare rău că n-am în arhiva personală poze gen before & after, dar mă gândesc să fac unele și să actualizez articolul.
Ideea este că se găsesc soluții dacă chiar există voință, dacă este musai să faci un foc. Dar de cele mai multe ori eu chiar evit, dacă zona nu se pretează dintr-un motiv sau altul (risc de incendiu, să punem) sau nu pot fi acoperite adecvat urmele. Dacă stau pe la stane, cum procedez adesea iarna, găsesc negreșit și vatră. În trecut, am avut multe ieșiri de iarnă în care n-am avut nici un fel de foc, unul din motive fiind și faptul că nu-mi place să-mi afum hainele. Revenind, dacă chiar trebuie să fac un foc într-un loc fără vatra, chiar nu-mi place să se vadă că a fost făcut unul acolo, iar de cele mai multe ori, dacă vă duceam acolo după o ora, nu cred că ați fi putut să-mi indicați unde a fost făcut acel foc.
- Caut să folosesc, pe cât pot, doar detergenți biodegradabili dacă ies la ture mai lungi [acum o să-mi fie și mai ușor, pentru că mi-am refăcut stocul :)]. Pentru cine dorește să fie prietenos cu mediul atunci când spălă/se spălă în natură, mai nou se găsesc tot felul de detergenți universali, biodegradabili. Au și în Decathlon de niște ani buni (marca Savon, care miroase a lavandă, pare-mi-se). Știu că poate părea un moft, dar dacă stai 5-6 zile vara pe cărări de munte și ajungi să transpiri de mama focului, e plăcut să profiți de ce apă să întâmplă să mai găsești, în ideea de a nu simți că ajungi să te lipești de sacul de dormit seara. Eu am folosit așa ceva pentru prima oară în 2019, când am fost în Scoția și a trebuit să-mi spăl una-alta în zone mai mult sau mai puțin sălbatice. Deci nu sunt doar pentru corp.
Cu cei universali, mulți-purpose, te speli tu, vesela, hainele, tot ce ai de spălat, practic (mai puțin pe dinți). Fac suficientă spumă și folosiți într-o cantitate mică și sunt din ingrediente naturale. Folosite doar în natură, 250ml îți pot ajunge ajunge o perioada destul de lungă. Unele mai fancy, cum ar fi cele din gama Sea to Summit, conțin și citronella care, cel puțin in teorie, ar trebui să țină insectele la distanță, în special țânțarii și căpușele. Și dacă tot suntem la capitiolul spălat/igienă, mai nou există și șervețele umede biodegradabile. Și nu trebuie să dai banii pe unele Sea to Summit sau mai știu eu ce brand scump, ci găsești și in Mega-Image așa ceva. Din păcate, majoritatea celor de pe piață sunt făcute din poliester și alte materiale care nu pot fi asimilate de mediu, deci reprezintă un real pericol pentru natură.
Pentru mersul la toaletă, există tot felul de mini-lopățele. În US am văzut că nu pleacă nimeni fără așa ceva în rucsac, fiind chiar obligatorii în anumite parcuri, dacă nu mă înșel. Unele au doar 20-30g, deci nu-i un mare inconvenient să cari așa ceva.
Această postare nu este despre tras de mânecă sau pus la zid. Unii merg mai departe cu aceste principii, alții mai puțin, dar important este să nu fim chiar indiferenți. Într-o lume în care ideile circulă mai ușor că niciodată, cred că avem șansa de a învața unii de la alții cum să respectăm natura. Așadar, totul se rezumă la ideea de a cauta să reducem impactul pe care-l avem asupra mediului, să facem ce ține de noi, chiar dacă e vorba doar niște mici gesturi, mai ales că în ultimii ani tot mai mulți oameni au început să umble pe cărări de munte. Dacă numărul celor care încep să gandesca astfel crește, dacă toți mai mulți oameni își însușesc astfel de obiceiuri sănătoase atunci când ies în natură, in timp negreșit vor există și rezultate semnificative, pentru că faptele de acest fel pot deveni și ele contagioase, nu doar fake news-ul și elucubrațiile conspiraționiste. Astfel, consider că toată lumea are de câștigat: noi, natura, generațiile următoare.
Near Trees 