Odată cu venirea căldurii, când tot mai mulți începem să ieșim la iarbă verde, să petrecem cât mai mult timp în natură, crește totodată și riscul de a fi mușcați de infamele căpușe, acele vietăți mici și deosebit de enervante, care stau la pândă la firul ierbii, în speranța că o nouă gazdă “binevoitoare“ va juca rolul “donatorului universal” – acestea, precum țânțarii, depinzând de sângele altor animale pentru supraviețuire.
Căpușele sunt artropode parazite și le găsim pe un număr mare de viețuitoare, de la câinii cu care ne-am obișnuit cu toții încă din copilărie, la păsări și chiar reptile, fiecare specie de căpușă având predilecție către anumite specii-gazdă (în România existând 27 de astfel de specii). În ieșirile mele am văzut atât pe șopârle, cât și pe broaște țestoase, deci nu-i musai să fie vorba doar cu animale cu sânge cald. Problema cu căpușele nu-i doar că sunt enervante și atât, cum ar fi țânțarii sau puricii, să zicem, deși și în cazul acestora putând fi vorba de mai mult decât disconfortul pișcăturii. În fond, mușcătura capuselor chiar nu cauzează nici un disconfort fizic, și poate chiar aici e problema.
- Partea proastă nr. 1: Grație unui anestezic local prezent în saliva acestora, mușcătura căpușelor este insesizabilă, așa că nici nu bagi de seamă când ajunge să te muște una, ajungând s-o observi când mergi la duș, întrebându-te, poate, când ți-a mai apărut și alunița asta nouă, că parcă n-o aveai?! Practic, au evoluat de așa natură încât să acționeze tot timpul pe modul stealth – pentru a se furișa, atașa și hrăni nederanjate. Și pentru că au evoluat în raport cu gazde care adesea au colți și gheare, au dezvoltat și rezistență la presiuni impresionante, trebuind exercitată o forță zdravănă (adesea între unghii) pentru a putea declara decesul.
- Partea proastă nr. 2: Sunt foarte mici și se pot atașa în orice parte a corpului, de multe ori în zone nu tocmai vizibile (deși au preferință pentru zonele calde și umede, cum ar fi axilele), unde pot sta zile bune. Iar unele sunt așa de mici, încât, atunci când se află în stare de larvă, pot fi chiar și cât un bob de mac, deci pot fi al naibii de greu de observat chiar și în zone vizibile fiind. Încă nu este sigur dacă pot transmite boli și când sunt în acest stadiu, dar cred că-i mai înțelept să le tratăm pe toate ca fiind potențial periculoase, so better safe than sorry.
- Partea proastă nr. 3: Deși mușcătura celor mai multe se prea poate să fie inofensivă, unele chiar pot transmite boli dintre cele mai serioase, cum ar fi boala Lyme (numită și borrelioză, sau boala cu 1000 de fețe, dată fiind simptomatologia variată, foarte complexă, uneori sistemică), cauzată de Borrelia burgdorferi, o bacterie sub formă de tirbușon, dar și encefalita de căpușă, febra hemoragică, babesioza, ș.a. Citeam undeva că în România undeva la 20% din ele ar purta bacteria responsabilă de Lyme (distribuția nefiind uniformă, dacă înțeleg bine, în unele zone fiind purtătoare în proportii mari mari, în altele mai puțin spre deloc).
Ce putem face, fiind așa de mici și cu mușcĂtura insesizabilă?
Cum este și firesc, având de-a face cu boli care pot avea consecințe cât se poate de serioase, uneori cu efecte pe termen lung, precum și cu tratamente ce se pot dovedi deosebit de agresive, lupta aici se duce în principal pe teritoriul prevenției, prin campanii de conștientizare a pericolelor reprezentate de căpușe. Vestea bună ar fi că există un vaccin promițător pe bază de RNAm în lucru, în faze clinice avansate, dacă înțeleg bine, dar până atunci, dacă ieșim în natură, mai ales în senzonul lor (marie-aprilie-mai ar fi lunile de vârf, dar ele sunt active cam pe tot parcursul anului, din păcate), este bine să ne luăm cât mai multe măsuri de precauție cu putință, cum ar fi:
- Folosirea, de preferat, a hainelor ceva mai deschise la culoare când ieșim în natură, pentru a ieși mai ușor în evidență orice vietate ajunge accidental pe noi.
- Folosirea pantalonilor lungi, eventual cu ciorapii trași peste pantaloni, chiar dacă n-o să dăm prea bine în poze, mai ales dacă știm că ajungem să ne aventurăm și prin zone cu iarbă înalta. În acest scop, eu folosesc niște mini-gaiters (mini-“parazăpezi”, să le spunem). Sunt bune și pentru că împiedică să-ți între în încălțăminte tot felul de chestii prezente pe poteci și nu numai, cum ar fi pietricele, resturi de frunze, ș.a.
- Controale amănunțite la duș după orice ieșire în natură, mai ales dacă am umblat prin coclauri pe unde fauna abundă, iar dacă suntem în natură la mai multe zile, controale regulate seara, la frontală, pentru zonele vizibile, când ne băgăm în cort. Pentru zona spatelui, putem ruga un coleg de drumeție să arunce un ochi. Nu strică deloc să avem la noi și o oglindă. Eu înainte cărăm una ușoară, din plastic, luată de la un magazin montan, dar acum a ajuns să zacă într-o trusa pe undeva prin casă.
Controalele astea sunt deosebit de importante, cu atât mai mult cu cât, dacă e să dăm crezare unor studii, căpușa trebuie să stea atașată minim 24h înainte de a ajunge să ne transmită agentul infecțios responsabil de boala Lyme (cifrelea asta diferă de la o sursă la alta), vorbindu-se de necesitatea câtorva cicluri de hrănire ca acest lucru să se întâmple, astfel că ne dorim să desprindem de pe noi cât mai repede cu putință orice căpușă găsită (musai întreagă, pentru că există riscul ca orice rămășiță să producă infecție locală). Pentru asta, este bine să avem la noi o ustensilă special concepută pentru așa ceva. Se găsesc mai multe tipuri pe piață. Eu folosesc unele de tip cârlig (vezi foto de mai jos), care nu lipsește niciodată din mini-trusa de prim ajutor, pe care o am tot timpul în ieșirile mele, fie ele scurte sau lungi.
Nu se recomandă folosirea niciunei metode băbești/alternative de extracție distribuite pe internet, gen să-i faci, să-i dregi. Dacă chiar crezi că n-ai cu ce s-o scoți sau nu știi cum să procedezi, poate ar fi bine să te prezinți la camera de gardă a unui spital, dacă ai posibilitatea, cei de acolo știind cel mai bine cum să procedeze, mai ales că s-ar putea să ai nevoie și de un tratament profilactic (sau monitorizare). Apoi, după cum este și firesc:
- Aplicarea de spray-uri pe baza de DEET sau Icardine. Eu folosesc Autan cu icardine loțiune de regulă. Cel pe care scrie anti ticks, cu 25% substanță activă. Pe piață se găsesc multe game de Autan: Family care, Tropical, Mulți insect sau Anti ticks, dar toate au doar una din aceste două substanțe, diferind doar proporția în care aceastea se găsesc, excepție făcând cele pe care scrie Botanical, care au la baza ingrediente naturale, dar în care eu n-aș avea așa de mare încredere când vine vorba de căpușe.
Atât DEET-ul, cât și icardine-ul folosesc mecanisme de acțiune similare, aceste substanțe interferând cu sistemele folosite de insecte pentru a-și localiza gazdele. Cât privește țânțarii, studiile arată că icardine-ul pare chiar mai eficient decât DEET-ul și cel puțin la la fel de eficient când vine vorba de căpușe. Avantajul icardine-ului, care a fost dezvoltat ca o alternativă mai sigura la DEET, mai constă și în faptul că-i inodor, mai puțin uleios și nu atacă țesăturile sintetice, DEET-ul, în concentrații mari, putând chiar să topească plasticul.
Toate aceste măsuri reprezintă liniile noastre de apărare, pe care, de amorul artei, ni le putem imagina ca pe niște cercuri concentrice sau garduri electrice menite a ține intrușii la distanță, avându-ne în centru pe noi. Cu cât mai multe astfel de gărdulețe, cu atât mai sigur va fi să ieșim în siguranță prin zone sălbatice. Ei bine, dacă în ieșirile mele am căutat să aplic toate aceste recomandări, să folosesc spray-uri pe baza de DEET și Icardine și tot s-a mai întâmplat să mai găsesc câte o căpușă, acum am zis să introduc o nouă linie de apărare împotriva căpușelor, și anume substanța numită permethrin, care este un insecticid, nu (doar) un “repeller” (acestea din urmă reprezentând gama de substanțe care ajută la respingerea insectelor, dar fără a le omorî, după cum am văzut). Ajungem astfel la tratarea hainelor cu permethrin.
Ce este Permethrin-ul?
Permethrin-ul este o neurotoxină sintetică folosită atât ca pesticid (în agricultură și nu numai), dat fiind profilul destul de sigur pentru mamifere, cât și în medicină, sub formă de loțiune, pentru tratarea scabiei și păduchilor. A fost descoperită în 1973 și de atunci are, din ce înțeleg, o gama largă de întrebuințări, fiind folosit chiar și de armata Statelor Unite pentru a-și poteja militarii împotriva capușelor. Funcționează prin afectarea sistemului nervos central al insectelor, paralizâdu-le mecanismele ce le asigură respirația. Pentru tratarea hainelor, se folosesc spray-uri cu o concentrație de 0.5% din volum.
Eu am folosit aici unul de la Sawyer, mai cunoscuți de entuziaștii ieșirilor în natură pentru sistemele lor de filtrare a apei, dar mai sunt și alte branduri. Eu am produsul din US, dar la noi am văzut că există produse de la Lifesystems în unele magazine de profil (atunci când se găsesc pe stoc). Cel de la Sawyer vine în tuburi cu aerosol și spray-uri cu pompiță, în recipiente de diverse mărimi. Mie mi-a convenit cel mai mult să folosesc aceste recipiente mici, pentru că un recipient de-ăsta este suficient pentru a trata, după cum scrie pe el, one outfit. Unul are fix 133ml. Ce înseamnă asta, mai exact? Se pare că ei se referă la o pereche de pantaloni, o bluza și o pereche de ciorapi.
Avantajele substanței, dacă e să le dăm crezare celor de la Sawyer:
- Este inodor și sigur după uscare (măcar 2h);
- Ține până la 6 săptămâni (42 de zile) sau la un număr de 6 spălări;
- Poate fi folosit în siguranță atât pe haine, cât și pe echipamente din țesături sintetice: corturi, hamace, plase de țânțari, ocazie cu care mi-am amintit că și eu am avut un hamac Amazonas care a venit tratat cu permethrin direct de la producător;
- Putem folosi fără griji direct pe piele haine tratate astfel (oare?);
- Funcționează pentru un număr mare de insecte (căpușe, țânțari și alte 55 de tipuri de insecte);
- Căpușele expuse la substanță se desprind în scurt timp și într-un final mor.
Tratarea hainelor cu Permethrin
Din motive evidente, am făcut asta afară, asigurându-mă și de direcția din care a bătut vântul. Eu am folosit și o masca FFPT3, cum sunt cele care s-au vândut în pandemie, dar a fost alegerea mea. Apoi am așteptat câteva ore înainte de a le lua de pe sârmă. Pot confirmă faptul că după uscare hainele nu mai degajau nici un fel de miros, deși în stare lichidă substanța din recipient avea clar un miros.
Cei de la Sawyer citează un stiudiu din 2011, întreprins de University of Rhode Island, potrivit căruia cei care au purtat încălțăminte și coprapi tratați cu permethrin au avut cu 73.6% mai puține șanse de a fi mușcați de căpușe comparativ cu cei care au purtat încălțăminte și ciorapi netratate. Și că tot veni vorba de experimente:
“Mic experiment”
Pentru că nu m-am putut abține, am făcut și eu un mic experiment. După tratarea și uscarea hainelor pe sârmă, am făcut cum am făcut și mi-am găsit prima victima: o căpușă dintr-acelea care stau pe câini, sănătoasă tun, tocmai bună pentru testarea eficienței tratamentului aplicat, pe care am așazat-o pe polar, urmând să-i monitorizez comportamentul. Dacă la început căpușa era cât se poate de vioaie, după câteva minute începuse deja să dea primele semne de lentoare, ca apoi, după aproximativ 5-10 minute (îmi pare rău că n-am cronometrat), să devină cu adevărat greoaie în mișcări, iar într-un final să ajungă să cadă de pe polar. Am recuperat-o, am pus-o într-o tavă metalică și am constatat că era strânsă și că nu se mai mișcă deloc, părând a fi decedată.
În concluzie, dacă o căpușă ajunge (să staționeze, cel puțin) pe hainele tratate cu substanța aceasta, mai devreme sau mai târziu ajunge să dea colțul, cel puțin câtă vreme vorbim de un tratament relativ proaspăt, cum a fost cazul meu. Dacă va face sau nu diferența, rămâne de văzut. Important este să folosim acest produs ca o completare la aplicarea de Autan, Care Plus sau ce alt produs care respinge căpușele doriți, nicidecum ca înlocuitor, cât privește soluțiile anti-căpușe să avem o abordare în 2 pași: Icardine/DEET (cu efect de până la 8-12h) pe piele [sau haine]), permethrin (până la 6 săptămâni/6 spalari) strict pe haine, de preferat cele purtate la exterior.
Am vorbit mai sus de o fereastră de timp de 24 de ore, timp suficient să găsim o eventuală căpușă pe noi, înainte de a ne transmite ceva. Tot de-o fereastră de timp se mai vorbește și când vine vorba de profilaxia post-mușcătură, la care se poate recurge dacă sunt întrunite anumite condiții (să fi stat suficient de mult pe noi, dacă n-au trecut mai mult de 72 de ore de la extragere, dacă vorbim de-o zonă endemică pentru Lyme). Nu o să vorbesc aici despre simptome și mai ales tratamente, de care fel, că m-aș lungi prea mult. Pe lângă asta, nu vreau nici să încurajez automedicația. Și nici nu sunt medic. Mai amintesc doar faptul că un semn distinct al bolii îl reprezintă apariția unui eritem la locul mușcăturii (o pată roșie în formă de țintă, la modul ideal), care este semn clar că avem de-a face cu Lyme. Din păcate, nu toate mușcăturile care conduc la această afecțiune sunt însoțite și de acest eritem ca prim semn al afecțiunii.
Near Trees 