Fie că suntem în confortul propriei mașini, fie că suntem într-o drumeție ce presupune un traseu mai complex, care vine la pachet și cu ceva nemarcate, astăzi, mai mult ca niciodată, ne bazăm pe tehnologie pentru a ajunge din punctul A în punctul B. GPS-ul (global positioning system) reprezintă o adevărată minune tehnologică, care ne face cu siguranță viața mai ușoară în atâtea și atâtea privințe, doar că există aici și un revers al medaliei: din cauza dependenței noastre tot mai mari față de toată această tehnologie, începem să cam dăm uitării vechile metode de orientare.
Având acest aspect în minte, am zis că ar fi binevenit un articol unde să aduc în discuție câteva noțiuni în acest sens, pe principiul back to the basics: adică harta, busola și, eventual, creionul, pentru că vorbim despre instrumente ce nu cedează așa ușor, precum și de informații stocate în mințile noastre.
Întâi de toate, câte ceva despre hărți
Hărțile pot fi de mai multe tipuri, astfel că putem avea hărți militare, administrative, ș.a., dar pe noi aici ne interesează hărțile topografice de drumeție, care scot în evidență relieful (prin curbe de nivel și nu numai) și care au reprezentate grafic elemente specifice acestei activități, cele pliate pe nevoile drumețului, cum ar fi altitudinile unor vârfuri, potecile marcate, sursele de apă sau refugiile montane. Bun, înainte de a trece la alte lucruri, să vedem care ar fi acele chestiuni care ne sar numaidecât în ochi atunci când avem în fața ochilor o astfel de hartă.
- SCARA HĂRȚII
Aceasta va varia de la hartă la hartă și poate fi de tipul 1:25.000/1:50.000/1:90.000, ș.a.m.d. Este trecută sub numele masivului/zonei pentru care avem acea hartă atunci când aceasta este împăturită. Scara aceasta ne vorbește despre cât de miniaturizat sunt reprezentate toate elementele geografice care au corespondent în realitate și se dovedește de real folos atunci când ne dorim să calculăm distanța dintre oricare două puncte de pe acea hartă, folosindu-ne, în acest scop, de rigla busolei marcată în cm (sigur, pentru distanțe mai lungi o riglă adevărată [mai lungă] și un creion vor face calcularea distanței mai ușoară și mai precisă). Astfel, o scară de 1:25.000 ne transmite că 1cm pe acea hartă reprezintă 250.000cm în realitate, adică 250m pe teren. Sau, altfel spus, că 4cm reprezintă 1km. La fel, una unde vedem o scară de 1:50.000 ne spune că 1 cm pe acea hartă va reprezenta 500m în realitate. În concluzie, cu cât scara aceasta este mai mică, cu atât harta va corespunde unei întinderi mai mari, dar și că va omite, din lipsă de spațiu, elemente importante din teren. Atenție, scară mică înseamnă cifră mare, dupa cum se poate vedea și în tabelul de mai jos.
| Scara hărții | Dimensiune scară | Cât reprezintă 1cm pe hartă |
|---|---|---|
| 1:25.000 | Mare | 250m |
| 1:50:000 | Medie | 500m |
| 1:90.000 | Mică | 900m |
- DIRECȚIA NORDULUI
Va fi marcată cu o săgeată orientată în sus pe hartă și ne va ajuta să ne poziționăm, folosind busola, astfel încât nordul hărții noastre să ajungă aliniat nordului indicat de busolă – pentru o mai bună citire a hărții și a ceea ce avem în fața ochilor pe teren, în felul ăsta fiindu-ne ceva mai ușor să identificăm vârfuri sau să deducem pe unde vor fi văile, poienile de care poate că suntem interesați sau ce eventuale ape am putea avea de traversat în drumul nostru.
- GRIDUL DE COORDONATE
Aici vom vedea niște pătrățele (grid lines), care nu se vor alinia neapărat cu marginile hărții noastre și care nu vor corespunde întotdeauna latitudinii și longitudinii, cum am putea fi tentați să credem, ci reprezintă un sistem numit UTM (Universal Transverse Mercator) ce ne permite să împărțim harta în segmente regulate (adesea cu latura de 1-2 km). Corespund cu ceea ce se numește grid north. Acestea ne vor ajuta în navigarea folosind busola. Voi reveni la grid în momentul în care voi aduce în discuție declinația magnetică, unde voi încerca să detaliez.
- LEGENDA
Aici avem cheia descifrării a ceea ce vedem menționat pe acea hartă, adică semnificația tuturor simbolurilor și elementelor grafice regăsite, într-o manieră mai mult sau mai puțin standardizată. Fără o astfel de legendă, harta ar fi lacunară, pentru că n-am știi să identificăm tot ce vedem menționat acolo, chiar dacă, de regulă, majoritatea simbolurilor sunt destul de intuitive. Așadar, aici regăsim simbolurile corespondente drumurilor asfaltate, drumurilor forestiere, a potecilor marcate și nemarcate, precum și a apelor curgătoare sau izvoarelor/surselor de băut, a suprafețelor construite, refugiilor, stânelor, punctelor salvamont, unităților de cazare, mănăstirilor, schiturilor, locurilor de campare, precum și tipul marcajelor turistice (bandă roșie, cruce roșie, punct galben, ș.a.).
- CURBELE DE NIVEL
Sunt esențiale pe o hartă topografică, pentru că ne ajută să ne reprezentăm relieful în sistem 2D (pe hârtie). Practic, vorbim de niște linii paralele (imaginare, desigur) ce corespund unor anumite altitudini. Ca să fiu și mai clar: dacă te situezi la altitudinea de 1600m față de nivelul mării și faci înconjurul acelei zone muntoase, presupunând că nu te vei abate deloc de la acea altitudine pe toată distanța parcursă, calea urmată, când vei ajunge tot în locul din care ai plecat, va corespunde unei astfel de curbe de nivel. Când acestea sunt dispuse foarte des pe hartă, reiese că acolo terenul este accidentat și zona potențial periculoasă, iar când sunt mai distanțate, rezultă că terenul este unul mai domol și mai sigur, pe unde va fi ceva mai ușor de urcat sau de coborât la nevoie. Pe majoritatea hărților montane aceste curbe vor fi dispuse din 20m în 20m, alternându-se unele îngroșate, principale, cu altele secundare. Cunoașterea distanței dintre aceste curbe ne ajută să calculăm diferența de nivel. Spre exemplu, dacă știm unde ne aflăm pe acea hartă și vrem să vedem cât mai ar fi până pe vârful de care suntem interesați, nu facem decât să adunăm aceste linii paralele pentru a afla care ar fi diferența de nivel ce va trebui urcată pentru a ajunge pe acel vârf. Aș mai adăuga aici faptul că multe hărți se bazează și pe umbrire (hillshading) alături de aceste curbe, pentru a scoate mai bine în evidență felul în care se prezintă relieful – adică pe simularea felului în care lumina soarelui ar trebui să cadă pe toate acele suprafețe în realitate.
Să vorbim acum și despre busole
Există multe tipuri, mai mult sau mai puțin complexe, dar aici ne vom concentra pe cele mai comune tipuri dintre cele dedicate drumețiilor. Acestea sunt în general din plastic transparent și sunt alcătuite, după cum se vede și din pozele alăturate, dintr-o suprafață dreptunghiulară plată pe care se găsește un cadran rotativ gradat pentru 360°, în interiorul căruia se va găsi și acul magnetic. Pe laturile acestei plăci transparente vom avea diferite tipuri de rigle, unele clasice, marcate în centimetri (de regulă pe lățime), iar altele cu corespondentul în km pentru diverse scări, în funcție de model (în general pe lungime), numite și scări cartografice. În partea din față există o săgeată de orientare (sau “țintire”, dacă vreți) către un obiectiv anume, care indică direcția de mers. Pentru a face mai ușoară citirea unor elemente grafice de dimensiuni reduse, unele pot avea și o lupă, care la nevoie poate fi de ajutor inclusiv la aprinderea unui foc. Acul busolei, unde roșu va indica nordul, este încapsulat în ulei și, magnetic fiind, se va roti în jurul propriului ax pentru a indica nordul magnetic în momentul în care vom ține busola în mână, la orizontală, iar noi ne vom roti în loc. Este important de știut că acest cadran are niște linii paralele, precum și o săgeată roșie (săgeata de aliniere a nordului). Când cele două se suprapun, adică nordul busolei ajunge în interiorul acelei săgeți (red in the shed, cum se spune în engleză), înseamnă că noi vom merge către ce indică cadranul gradat în partea din față, unde avem un soi de “cătare” pe care citim gradele si care, desigur, este aliniată săgeții direcției de mers. De exemplu: 63°; sau 134°, ș.a.m.d. Ei bine, gradele acestea reprezintă azimutul.
A. Navigarea din punctul (A) în punctul (B)
• Pasul 1. Când ne dorim să navigăm dintr-un punct în altul, tot ce avem de făcut este să punem harta pe o suprafață plată, iar marginea busolei, cu săgeata orientată în direcția de mers, s-o folosim precum o riglă ce unește aceste două puncte, precum vedem în imaginea alăturată. Este important ca în acest pas, lăsând busola nemișcată pe acea direcție, să rotim cadranul gradat astfel încât săgeata roșie și liniile paralele din interiorul acestuia să se alinieze liniilor verticale de pe harta noastră (cele care formează gridul/pătrățelele respective). Practic, suprapunem nordul busolei cu nordul hărții, adică cu săgeata de aliniere în sus.
• Pasul 2. Odată luată busola de pe hartă, după ce am rotit cadranul precum am descris la primul pas, nu facem decât să ne rotim pe loc până ce acul busolei noastre se va suprapune peste săgeata de aliniere. În acest moment avem un azimut (direcția în grade, citită în partea din față a cadranului, în “cătarea” descrisă), iar câtă vreme noi nu vom lăsa acul să devieze din acel loc, direcția pe care ne-o va arăta busola – prin săgeata marcată în partea din față – ne va conduce către punctul dorit.
• Pasul 3. Cu busola astfel “setată”, vom lua un reper la orizont: un copac, o antenă, o creastă sau orice altceva ne va indica săgeata responsabilă cu direcția de mers, care e de preferat să fie ceva mai departe (dar nici foarte departe, pentru a nu ne dezorienta pe parcurs). În pădure, sigur, reperele vor fi foarte aproape și consultarea busolei se va face mai des. Ideea este să luăm repere pentru a avea privirea mai degrabă la direcția de mers, nu la busolă (să nu trebuiasca să stăm cu grija faptului că acul ar putea devia din săgeata de aliniere). Așa cum spuneam și ceva mai sus, nu este neapărat nevoie de o riglă pe care s-o folosim pentru a uni punctul A de punctul B, ci de o aproximare, pentru că, în realitate, vom parcurge acea distanță pe segmente, mai ales dacă distanța de pe hartă depășește cu mult marginea busolei. Dacă nu suntem cumva la câmpie sau într-o zonă ușor deluroasă și fără niciun fel de obstacole, navigarea rareori va merge perfect drept din punctul A în punctul B. Pe teren, mai ales într-o zonă cu adevărat muntoasă, vom avea zone abrupte și inaccesibile, poteci care vor devia la stânga sau la dreapta și de care ne-am putea ajuta, precum și tot felul de alte obstacole care fac imposibilă parcurgerea distanței în linie dreaptă, de unde rezultă că va trebui să împărțim navigarea pe etape, unde să mergem din reper în reper.
Declinația magnetică
E important de știut faptul că avem un nord magnetic, precum și un nord geografic (true north). Liniile verticale regăsite pe hartă (UTM), cu care ne orientăm atunci când așezăm busola pe hartă, corespund, dupa cum spuneam, unui nord de grilă (grid north), care se suprapune destul de mult cu nordul geografic în Europa, deci le vom trata ca și cum ar fi acelasi lucru*, dar acul busolei îl va indica pe cel magnetic, iar acestea două nu coincid. Ei bine, diferența dintre cele două – magnetic și geografic – se numește declinație magnetică. Unele hărți ne spun care este declinația pentru acea hartă (acea ediție, mai precis) fix în dreptul săgeții care ne indică nordul, unde vom vedea un unghi care poate fi și de câteva zeci de grade, în funcție de locul de pe glob. Acest nord magnetic se deplasează în raport cu cel geografic, deci declinația aceasta se schimbă de la an la an, ceea ce înseamnă și că unele hărți, care o au indicată, vor fi depașite din punctul ăsta de vedere dacă vorbim de ediții mai vechi. Pentru altele nu avem această informație, dar o vom găsi cu ușurință la o simplă căutare pe internet. Pentru România, în prezent este de aproximativ 6° Est, în funcție de zonă. Așadar, dacă vrem ca orientarea noastră să fie una riguroasă, va trebui să compensăm neajunsul ăsta ajustându-ne busola în acest sens atunci când luăm un azimut (direcția după gradele indicate în partea din față a cadranului). Metoda aceasta de ajustare diferă de la busolă la busolă, sau de la brand la brand, deci va trebui să ne familiarizăm cu procedura. Pentru modelul din imagine lucrurile sunt destul de simple, dar m-aș lungi un pic cam mult dacă aș explica și aspectul ăsta.
*în realitate nu reprezintă fix același lucru – unghiul dintre nordul geografic și nordul grilei (cel de pe hartă) se numește convergența meridianelor.
B. Determinarea poziției cu ajutorul reperelor din teren
Ce am descris mai sus reprezintă cea mai basic utilizare a busolei alături de hartă, când pur și simplu dorim să ne deplasăm dintr-un punct în altul, dar să presupunem că avem aceste două instrumente la îndemână, dar nu știm unde ne aflăm pe acea hartă. Ei bine, în situația aceasta determinarea poziției se va face folosind două sau trei repere identificate pe teren, pe care le vedem menționate și pe hartă, cum ar fi un releu, o cabană sau un vârf. Concret, într-o astfel de situație ne vom folosi de azimut inversat (back bearing) pentru a face o triangulație, adică vom trasa pe hartă niște linii dinspre acele obiective către inversul a ceea ce ne-a citit busola ca număr de grade, la intersecția cărora ne vom afla noi.
În imaginea de mai sus avem un exemplu aleator de ce anume ar presupune un azimut inversat, dar cel mai bine ar fi să luăm un caz concret de triangulație, pentru a vedea pas cu pas ce avem de făcut în acest sens. Sigur, și cazul acesta concret reprezintă și el o simulare, pentru că n-am fost pe teren să zăresc reperele respective, dar cifrele prezentate, dacă n-am greșit pe undeva, ar trebui să fie reale.
• Pasul 1. Sa presupunem că am identificat antena stației meteo de pe Vf. Toaca, pentru care busola indică un azimut de 318°. După care ne mai uităm în jur și mai vedem și un vârf, pe care-l identificăm, conform hărții, ca fiind Vf. Neagra (1128m). Către acesta citim un azimut de 252°. Dacă ne mai iese cu încă un reper este și mai bine, dar două vor fi suficiente, de cele mai multe ori.
• Pasul 2. În acest pas calculăm care este azimutul inversat pentru fiecare dintre aceste repere, adică stabilim ce ne indică capătul opus al cadranului ca număr de grade (ce se poate citi la capătul opus celor 318°, respectiv 252°). Sigur, putem să facem asta uitându-ne pur și simplu la cadran, la ce avem în partea opusă zonei de citirie a gradelor, dar nu vom fi tocmai preciși ca număr doar trasând o linie imaginară de-a lungul cadranului, astfel că există o formulă matematică simplă pentru a determina care este acest azimut inversat, și anume:
| Formula pentru azimut inversat |
|---|
| +180° dacă azimutul obținut este <180° |
| -180° dacă azimutul obținut este >180° |
În cazul nostru concret, avem așa:
| Reper | Azimut către reper | Aplicare formulă | Azimut inversat |
|---|---|---|---|
| 1. Vf. Toaca | 318 | – 180 = | 138° |
| 2. Vf. Neagra | 252 | – 180 = | 72° |
• Pasul 3. Așezăm busola pe hartă, cu muchia pe reperul nr. 1 și cu direcția de mers inversată (care pleacă dinspre reper), adăugăm acest azimut inversat la citirea cadranului gradat, iar apoi, ținând la punct fix, ca într-un ax, busola pe reper, o rotim cu totul până ce liniile ajutătoare din cadran ajung aliniate grid-ului hărții (nordul busolei se aliniază nordului hărții). După care, folosind creionul alături de o riglă (sau orice alt obiect plat și lung), trăsăm o linie pe harta noastră dinspre reperul nr. 1 (Vf. Toaca). Repetăm procedura și pentru reperul nr. 2 (Vf. Neagra), unde vom obține o a două linie. La intersecția acestor linii astfel trasate ne vom afla noi.
Near Trees 