Pentru că dețin această lanternă frontală de suficient de mult timp, am zis că n-ar fi rău să scriu aici câteva impresii legate de experiența mea în ceea ce o privește.

Mai întâi, câteva specificații tehnice:
| Intensitate maximă | 200 lumeni |
| Moduri | 3 trepte lumină albă/lumina roșie/intermitent roșie |
| Acumulator | 680mAh (încapsulat) |
| Durata viață acumulator | 300 cicluri de reîncărcare |
| Certificare | IPX4 (rezistență la stropire) |
| Greutate | 35g |
| Lumină | Intensitate (lumeni) | Distanță (metri) | Timp (ore) | Rezervă (ore) |
| 6 | 6 | 50 | ||
| Albă | 100 | 23 | 3 | +1.5 |
| 200 | 36 | 2 | ||
| Roșie | 1 | 2.5 | 33 |

Așadar, vorbim de-o frontală de dimensiuni foarte reduse, foarte ușoară la cele 35g ale sale și care vine cu niște caracteristici destul de interesante. Cel puțin pentru mine. Prima și cea care sare numaidecât în ochi, este sistemul de prindere pe cap, care constă într-un șnur elastic ajustabil (după cum putem observa din imagini), nicidecum acea bandă pe care suntem obișnuiți cu toții să o vedem la celelalte lanterne frontale. Caracteristica asta o face mai ușoară comparativ cu alte lanterne și, în plus, o face și potrivită pentru a putea fi purtată la gât (pe timp de zi, să spunem). Spre exemplu, eu o țin la gât atunci când dorm la cort sau pe unde se întâmplă să-mi mai petrec nopțile în natură, pentru că in felul asta, dacă e să am nevoie de lumină pe timpul nopții, să nu fiu nevoit să bâjbâi după ea în întuneric. Fiind atât de mică și de ușoară, nici n-are nevoie de-o bandă de cap pentru a fi foarte comodă. Ba aș putea spune că chiar este una dintre cele mai comode frontale cu care am avut de-a face până în acest moment. Practic, nici nu simți că-i prezentă pe cap. Și nici nu te va deranja absolut deloc la o folosire prelungită dacă-i ajustată corespunzător. O altă particularitate care nu-i prezentă la multe alte lanterne: îți comunica nivelul bateriei (cu aproximație) într-o manieră care chiar dacă nu-i perfectă, își face treaba. Practic, de fiecare dată când o stingi, vei avea parte de-un led care poate lua trei nuanțe în funcție de nivelul bateriei, după cum urmează:
Determinarea nivelului bateriei
![]() | 100-66% | |
![]() | 66-33% | nivel baterie |
![]() | 33-0% |
În plus, vine și cu o rezervă de baterie de încă 1.5h. Partea neplăcută e că ori o dai jos de pe cap pentru a vedea culoarea ledului, care stă aprins doar 4 secunde, ori rogi un coleg de tură să-ți spună ce se aprinde după ce o stingi (asta că să fac și-un joc de cuvinte) 🙂 Pentru atunci când o transportăm, în ideea de a nu se aprinde accidental, avem și două moduri de blocare. Unul eletronic și unul mecanic, să-i spunem. Pentru primul tip, blocarea se produce prin ținerea apăsată a butonului timp de 4 secunde. După asta ledul roșu va “clipi” pentru a-ți semnala faptul că blocarea a avut loc. Celălalt tip de blocare constă în întoarcerea “pe dos” a lanternei, adică răsucirea sa (unde umblăm pentru a fi mai jos/mai sus) până ajunge cu ledul orientat spre cap, în felul ăsta accesul la buton ajungând blocat de cadrul din plastic al lanternei.

să trecem în revistă și aspectele mai puțin grozave ale acestei mici lanterne
În primul rând, modul în care sunt concepute modurile. Low – 6 lumeni/middle – 100 lumeni/high – 200 lumeni. Mi se pare mai mult decât neinspirată alegerea, pentru că lipsește un mod intermediar, între cei 6 lumeni, care sunt un pic cam prea puțin pentru mers pe poteci, chiar dacă la un moment dat vederea ajunge să se adapteze și la lumina ceva mai redusă, și cei 100 de lumeni, care sunt foarte ok pentru mersul pe trasee montane pe timp de noapte, pentru a putea vedea bine marcajele aflate la distanță, dar toacă un pic cam prea repede bateria. Un mod de 15, 20 sau 30 de lumeni ar fi fost perfect între aceste prime două trepte, din punctul meu de vedere. Apoi, saltul de la 100 la 200 nu se simte chiar ca o mare diferență.
Alt inconvenient, unul ceva mai subiectiv de această dată, ține de temperatura de culoare a ledului. Nu știu despre voi, dar eu în natură, unde avem de-a face culoarea brună a pământului, cu verdele frunzelor și nuanțele scoartelor de copaci, o lumina ceva mai călduță, mai spre galben, să-i spunem, mi se pare o alegere mult mai fericită, pentru că oferă niște contraste mai bune, mai plăcute. Luminile reci, care tind spre albastru, au tendința de a șterge culorile pe care le întâlnim mai des în mediul natural, făcând să pară totul în nuanțe de gri. Aici, sigur, nu doar acest model are problema asta, ci toate lanternele de care știu eu de la Petzl, din păcate. Ei bine, chiar nu înțeleg de ce cei de la Petzl nu fac nimic în această privința. Brandurile chinezești premium, precum Olight, Fenix, Nitecore și altele, lasă de ceva timp clientului posibilitatea de alegere între lumină neutră și lumină rece. Cel puțin pentru unele modele.
Ce altceva nu-mi mai place? Faptul că mufa micro-usb mamă are o formă pe care n-am mai întâlnit-o până acum la nici un tip de dispozitiv electronic dotat cu așa ceva. Mufele usb clasice au forma aceea asimetrică, pentru a știi cum trebuie orientat cablul de încărcare. Aici, având o formă dreptunghiulară, simetrică (cum sunt cele usb-c), trebuie să fim foarte atenți cum introducem cablul, pentru a nu forța și deteriora mufa. De asemenea, mufa vine fără nici un fel de protecție de cauciuc, deci nu știu cât de bine este protejată pe timp de ploaie. De altfel, spre deosebire de multe alte lanterne, care sunt foarte rezistente la apă, putând fi scăpate într-un rău și apoi folosite fără probleme, aceasta este rezistență doar la stropi, conform standardului IPX4 (care înseamnă rezistență la stropi din toate direcțiile).

Toate aceste caracteristici o fac foarte potrivită pentru alergători (pentru aceștia a și fost gândită, se pare) pentru că n-ai s-o simți mișcându-se pe cap, ca pe o greutate care ajunge să te jeneze. Și tot aceste caracteristici ar face-o aproape ideală și pentru maniacii ultralight, care-și aleg cam toate piesele de echipament după criteriul greutății, dacă n-ar avea toate acele inconveniente amintite (cei mai înverșunați cu ultralight-ul sunt thru-hikerii, cei care fac trasee de foarte lungă distanță [în special în US], iar pentru aceștia nu știu dacă-i tocmai grozavă dată fiind autonomia relativ scăzută și timpii ridicați de încărcare). Cu toate neajunsurile astea, e o lanternă care mie îmi place destul de mult, motiv pentru care, atunci când s-a întâmplat s-o pierd, am cumpărat-o din nou. Și probabil că aș repeta schema dacă ar fi s-o mai pierd încă odată. A devenit principala mea lanternă de 3 sezoane (iarna prefer să folosesc un Olight, când e foarte frig cu o baterie pe litiu). Dacă cei de la Petzl ar scoate un Bindi 2, cu lumină caldă și trepte intermediare de intensitate între cei 6 și 100 de lumeni, ar fi absolut genială din punctul meu de vedere.
Acum, dacă eșți obișnuit cu lanternele acea ceva mai mari, extrem de puternice, care funcționează cu acumulatori de tip 18650 (cifrele acestea reprezintă dimensiunile bateriei, apropo), atunci Bindi-ul ti se va părea o jucărie pentru copii. Mie acelea, deși îmi place faptul că sunt foarte puternice și vin cu autonomii de invidiat, mi se par mult prea mari și grele. Chestiune de gusturi. Aceasta nu-i cea mai mică frontală de la Petzl, apropo. Avem modelul E-Lite, de doar 26 de grame, dar care are marele neajuns de a nu fi reîncărcabilă (folosește o baterie pe litiu de tip pastilă [CR2032], care-i oferă o autonomie chiar foarte serioasă dată fiind dimensiunea mică a bateriei). Aceasta din urmă, dacă mă întrebați pe mine, pare mai degrabă concepută ca lanternă de back-up. Principal competitor pentru Bindi: Nitcore Nu20/Nu25, cărora mulți le înlocuiesc banda elastică cu un șnur similar modelului ăsta de Petzl. A, încă ceva: vine disponibilă în 3 variante: pe negru, alb-roșu și alb-albastru.

Bun, acum, că am terminat cu vorba lungă, să sistematizăm avantajele și dezavantajele acestui model:
| + | – foarte mică – foarte ușoară – reîncărcabilă micro-usb – poate fi purtată la gât – lumina roșie – posibilitatea de a determina nivelul bateriei (cu aproximație) – două moduri de blocare – șnur elastic reflectorizant |
| – | – lipsa unui mod intermediar între prima și a două treaptă – autonomie redusă pe modurile mai puternice (middle/high) – lumina ușor rece pentru gustul meu – lumină roșie foarte slabă, de doar 1 lumen – acumulator încorporat, care nu poate fi schimbat – mufă de încărcare micro-usb mamă atipică (dreptunghiulară, care induce în eroare) – mufă de încărcare vine neacoperită cu cauciuc, de unde rezistență scăzută la apă – încărcarea durează un pic cam mult (4h, în ideea de a proteja acumulatorul) – interfață ușor neinspirată (durează un pic să te obișnuiești) – nu o găsesc foarte potrivită pentru sezonul rece |




Foarte utilă și detaliată evaluarea.
All in all si eu sunt foarte mulțumit de frontală, o folosesc în principal pentru alergări dar e asa confortabilă ca ușor ușor a devenit my go to light. 🖖
LikeLike
Mulțumesc pentru comentariu! Da, și incazul meu a devenit principala lanternă, bună la toate alea, în ciuda faptului că i-am contorizat mai multe “defecte” decât calități. Sper să mai ajungi pe aici. 🙂
LikeLike